Serviciul de Informatii Externe a precizat ieri, intr-un comunicat, ca generalul (r) Nicolae Plesita, fostul sef al Directiei de Informatii Externe (DIE), nu are nici o legatura cu activitatea SIE, si asta incepand cu data de 01.01.1990.
MARINA CONSTANTINOIU
DECLARATII. Comunicatul prin care SIE "se delimiteaza ferm de afirmatiile persoanei mentionate" este raspuns la afirmatiile generalului Plesita, facute in cadrul a doua dezbateri televizate, in interval de o luna. El a declarat ca a "pastorit aproape cinci ani SIE" si ca a avertizat in urma cu un an "la o adunare SIE" ca "PSD va pierde alegerile". In plus, Plesita a incercat in repetate randuri sa reabiliteze imaginea fostei Securitati si a lasat sa se inteleaga ca ar fi consultat de catre Serviciul de Informatii Externe in probleme de munca.
Potrivit comunicatului SIE, conducerea serviciului precizeaza ca "Nicolae Plesita nu a fost implicat in activitatea serviciului si nu a avut contacte pe linie profesionala cu cadrele institutiei".Citește pe Antena3.ro