x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SJU Alba, situaţie dezastruoasă. Concurenţa este ca şi inexistentă la concursul pentru posturile de medici

SJU Alba, situaţie dezastruoasă. Concurenţa este ca şi inexistentă la concursul pentru posturile de medici

de Agerpres    |    03 Feb 2014   •   20:48
SJU Alba, situaţie dezastruoasă. Concurenţa este ca şi inexistentă la concursul pentru posturile de medici
Sursa foto: SJU Alba, situaţie dezastruoasă. Concurenţa este ca şi inexistentă la concursul pentru posturile de medici

Concurenţa pe cele şapte posturi de medici de diverse specialităţi scoase la concurs în această lună la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia este ca şi inexistentă, pentru unele nefiind nicio persoană înscrisă, în schimb situaţia se află la polul opus în ceea ce priveşte posturile de asistent medical, infirmier şi registrator medical.

Conform datelor prezentate luni de conducerea spitalului într-o conferinţă de presă, pentru postul de medic cardiolog nu s-a înscris niciun candidat, aceeaşi situaţie fiind şi în luna decembrie, când a fost scos la concurs un alt post la Cardiologie.

'E foarte grav, pentru că vom ajunge să nu mai putem acoperi ambulatoriul, nu numai să acoperim gărzile', a declarat managerul unităţii, Nicoleta Coşarcă. În prezent, Spitalul Judeţean are doar patru medici cardiologi, jumătate din câţi erau în 2011.

Pe cele două locuri de medic scoase la concurs la Unitatea de Primire Urgenţă s-a înscris un singur candidat. Tot câte un singur candidat s-au înscris şi pentru posturile scoase la concurs, câte unul pentru fiecare specializare, la Medicină Internă, Dermato-Venerologie, Neonatologie şi Hematologie.

Potrivit directorului medical Dan Crainic, spitalul nu a mai avut medic hematolog de circa un deceniu, în ultimele trei luni fiind un medic voluntar. 'Era o specializare care lipsea în cadrul Oncologiei, şi nu numai. De foarte mult timp nu am mai avut această specialitate', a spus Dan Crainic.

Au avut posibilitatea să se înscrie la aceste concursuri medici rezidenţi de ultimul an, medici specialişti şi medici primari.

Nicoleta Coşarcă a subliniat că 'posturile nu sunt scoase la concurs cu dedicaţie'.

'Ne dorim medici care să aducă un plus de valoare spitalului', a menţionat Nicoleta Coşarcă.

În ceea ce priveşte asistenţii medicali, pe cele 14 posturi scoase la concurs în februarie s-au înscris 83 de candidaţi. O concurenţă acerbă este şi pentru cele trei posturi de registrator medical pentru care se organizează concurs în această lună, fiind depuse 64 de dosare. Pe cele şase posturi de infirmier s-au înscris la concurs 14 candidaţi.

În altă ordine de idei, directorul economic al unităţii, Diana Mârza, a declarat că anul trecut au fost efectuate investiţii de aproape şase milioane de lei, întreaga sumă fiind alocată de Consiliul Judeţean. Anul acesta, suma de care va beneficia spitalul pentru investiţii din partea CJ este de peste 3,6 milioane de lei, la care se adaugă fonduri europene.

×