x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ȘOCANT. O mamă a ales să moară pentru a nu se confrunta cu sărăcia și bătrânețea

ȘOCANT. O mamă a ales să moară pentru a nu se confrunta cu sărăcia și bătrânețea

05 Dec 2015   •   20:49

În ultimii ani s-a discutat în presă despre sinucidere asistată medical și despre dimensiunea etică a acestei probleme. În general, persoanele care apelează la eutanasie sunt bătrâni bolnavi, care aleg să își pună capăt zilelor injectându-și o substanță letală.

Situația de față este totuși mai alarmantă și stârnește numeroase dezbateri. Potrivit dailymail.co.uk, o femeie de 50 de ani suferea de o afecțiune care putea fi tratată, a refuzat ajutorul medical și a murit.

După câte se pare, cazul ajunsese în fața instanței în urmă cu câteva săptămâni, medicii vrând să refuze dorința pacientei. După câte se pare, aceasta își dorea să moară pentru că se temea că va deveni „bătrână, săracă și urâtă”. Singurele preocupări pe care femeia, cunoscută drept „C.”, le-a avut de-a lungul vieții au fost aspectul plăcut, banii și bărbații, având patru soți și numeroase aventuri.

Conform mărturiilor din timpul procesului, femeia făcea parte din înalta societate și s-a bucurat de o existență privilegiată. C. era mamă a trei fete, una din ele adolescentă, dar aparent acest lucru a părut mai puțin important decât teama de îmbătrânire.

Mai mult decât atât, când una din fiice rămăsese însărcinată, doamna se arătase mai mult decât indignată de situație: statutul de bunică o făcea să se simtă „expirată”, „trecută de termenul de valabilitate”.

Având o afecțiune la rinichi, C. a refuzat dializa și „și-a îndeplinit dorința”: a murit înainte de a se urâți. 

×