Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar s-a prezentat luni la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul privind insolvenţa Realitatea Media, relatează Agerpres.
Până în prezent, mai multe persoane au fost puse sub acuzare în acest dosar, printre care deputatul PSD Marius Manolache, sindicalistul Liviu Luca, Maricel Păcuraru, asociat al lui Cozmin Guşă, şi Fabian Schwartzenberg, fratele lui Elan Schwartzenberg. De asemenea, au fost puse sub acuzare trei companii, SC Realitatea Media SA, SC Strategies-Research-Investments SRL şi Rovigo SPRL.
Potrivit DNA, în cursul anilor 2011 şi 2012, învinuiţii - aparent acţionari majoritari sau acţionari minoritari - au derulat acţiuni infracţionale pentru influenţarea deciziilor în cadrul procedurii insolvenţei, în mod direct sau prin persoane fizice ori juridice interpuse, în scopul influenţării deciziilor referitoare la SC 'Realitatea Media' SA şi preluării controlului asupra acesteia.
'Scopul urmărit de fiecare dintre învinuiţii din cauză a fost asigurarea controlului asupra deciziilor luate în cursul procedurii insolvenţei, astfel încât să înscrie o sumă cât mai mare în tabelul creanţelor care determina schimbarea componenţei Comitetului Creditorilor al societăţii aflate în insolvenţă şi a numărului de membri', susţin procurorii.
DNA precizează că demersurile infracţionale au fost derulate pe două paliere.
'Pe un palier, demersurile infracţionale au fost derulate de un învinuit care, deşi avea doar calitatea de persoană interpusă, s-a erijat în patron şi a solicitat intrarea în insolvenţă. Apoi, folosindu-se de persoane juridice ori fizice interpuse, s-a erijat în creditor al SC 'Realitatea Media' SA şi, sub pretextul finanţării acesteia, prin mărirea succesivă a creanţei (prin înscrieri de contracte de cesiune ori facturi fictive în contabilitate), a urmărit să se înscrie în tabelul definitiv al creanţelor cu 52% din totalul creanţelor şi a urmărit înstrăinarea mărcilor Realitatea Media. Potrivit probelor administrate, suma iniţială de 5.000.000 euro folosită pentru creditarea SC 'Realitatea Media' SA provenea din evaziune fiscală sau din contracte fictive de împrumut', arată DNA.
Sursa citată menţionează că, pe un alt palier, demersurile infracţionale au fost derulate şi de alte persoane - acţionari minoritari - care, în complicitate cu persoane fizice şi persoane juridice, au falsificat, prin antedatare, contracte de cesiune iar prin interpuşi au înregistrat modificări fictive ale structurii acţionariatului pe care le-au depus la Oficiul Registrului Comerţului. Faptele au fost desfăşurate în acelaşi scop al obţinerii unor foloase băneşti.