x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Directorul „Apele Române” a fost demis

Directorul „Apele Române” a fost demis

de Redacția Jurnalul    |    04 Iul 2025   •   19:15
Directorul „Apele Române” a fost demis

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu l-a demis, vineri, pe director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Sorin Lucaci. Locul acestuia va fi ocupat de director general adjunct Constantin Meţler.

Printr-un ordin al Ministrului Mediului Apelor și Pădurilor Sorin Lucaci, director general interimar la „Apele Române” este eliberat din funcție. În ordin nu este precizat și motivul înlăturării lui Lucaci de la conducerea Administrației.

„Art. 1 - Începând cu data de 04 iulie 2025, domnul Sorin Lucaci este eliberat din funcţia de director general interimar al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, se precizează în ordinul ministrului.

Până la data numirii unui nou director general, atribuțiile directorului general al Administrației Naționale „Apele Române” vor fi exercitate de către directorul general adjunct Constantin Meţler, care va ocupa și funcția de preşedinte al consiliului de conducere al Administrației Naționale „Apele Române”.

(sursa: Mediafax)

 

×