Mii de giurgiuveni şi turişti au asistat miercuri, în Portul Giurgiu, la sosirea Zeului Neptun care a dat startul jocurilor marinăreşti şi sportive organizate de Primăria municipiului Giurgiu pentru a marca Ziua Marinei în acest an.
Manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor, au început cu oficierea Sfintei Liturghii de către episcopul Giurgiului, PS Ambrozie, împreună cu un sobor de preoţi, la Catedrala Adormirea Maicii Domnului din municipiul Giurgiu. Ulterior, în Port primirea invitaţilor şi a participanţilor a fost făcută prin intonarea Imnului de Stat de către orchestra de suflători Valahia, iar Zeul Neptun a sosit la mal adus de o ambarcaţiune rapidă a Poliţiei de Frontieră şi a deschis jocurile marinăreşti şi sportive.
În continuare, cei sosiţi în Port au putut asista la jocuri marinăreşti şi sportive ca trasul la parâmă şi alergarea în saci, dar şi la spectacole coregrafice şi demonstraţii de arte marţiale.
În final, cei care au rămas să se plimbe pe faleza Dunării au ascultat un microconcert susţinut de Orchestra de suflători "Valahia" şi au putut admira dansul formaţiei de majorete "Step Up".
Pe Dunăre a avut loc şi o defilare de ambarcaţiuni rapide a Poliţiei de Frontieră. La manifestările organizate în Portul Giurgiu de Ziua Marinei au fost prezenţi primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, senatorul PSD Niculae Bădălău.
Pentru ca giurgiuvenii să poată participa la manifestările de Ziua Marinei, operatorul serviciului de transport public local a suplimentat miercuri cursele spre Portul Giurgiu şi autobuzele au circulat din sfert în sfert de oră. AGERPRES