Bolnavii de hemofilie sunt sabotaţi chiar de către cei care ar trebui sa îi trateze. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au făcut în aşa fel încât spitalele să poată achiziţiona factor de coagulare, medicament necesar hemofilicilor, de la o singură firmă.
Deşi există şi alte medicamente la fel de bune şi mult mai ieftine, ministrul Cseke Atilla le-a scos de pe lista de medicamente, decontate de casă.
În alte ţări, un bolnav de hemofilie primeşte tratamentul la domiciliu. În România, doar dacă ajunge în stare gravă la spital pentru că nu sunt bani. În schimb, sunt bani pentru a da preţul cerut, fără negociere. Ministerul, care ar trebui să încerce să obţină cel mai bun preţ, a facut în aşa fel încât o singură firmă să poată furniza factorul plasmatic. Şi să poată astfel impune preţul. Ordinul, care favorizează firma, a fost semnat de Cseke Attila la câteva luni după ce a venit în fruntea ministerului.
Deşi au medicamente mai ieftine, cu aceeaşi acţiune terapeutică şi autorizate de Agenţia Naţională a Medicamentului, alte patru firme nu pot participa la licitaţii, scrie antena3.ro.
Firma care a avut "norocul" să rămână singură în competiţie este Baxter AG Austria, cercetată de Consiliul Concurenţei în mai multe rânduri.
Reprezentanţii Baxter au facut un singur comentariu: problema nu e la noi, este la Ministerul Sănătăţii.
Pe ordinul care favorizează Baxter e semnătura lui Cseke Attila. Presa centrală chiar a scris recent că deciziile se iau la Ministerul Sănătăţii nu de ministru ci de "Gaşca de la Oradea", cu Cseke vîrf de lance dar înconjurat de interese private.
Cseke Attila vine de la Oradea, împins în faţă de unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România, Alexandru Kiss, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi şeful UDMR Bihor. Iar la Sănătate, ajutorul ministrului este secretarul general al ministerului, Gheorghe Sârb, fostul prefect de Bihor.
Sârb a rămas în memoria jurnaliştilor şi prin temeinicele cunoştinţe de limba română. Memorabile sunt exprimările sale: "Avem unele lagune în partid" sau "Primarii mă iubeşte". Probabil ca şi democrat-liberalii, şi maghiarii "îl iubeşte" pentru că acum Gheorghe Sârb ţine pîinea şi cuţitul la Ministerul Sănătăţii. Cum singur declara după numire, coordonează compartimentele ministerului şi se ocupă de pregătirea actelor ministerului pentru şedinţa de Guvern.
Un alt "specialist în sanatate" este Laszlo Ritli, şeful de Cabinet al ministrului, considerat omul care controlează mersul treburilor, scrie antena3.ro. Laszlo Ritli este fiul fostului director UDMR al Direcţiei de Sănătate Bihor. Ei reprezintă, scrie presa centrală, nucleul "găştii de la Oradea". Şi nici unul nu vorbeşte.
Citește pe Antena3.ro