x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spitalul Foișor din Capitală se va redeschide pentru toți pacienții

Spitalul Foișor din Capitală se va redeschide pentru toți pacienții

19 Mai 2021   •   14:16
Spitalul Foișor din Capitală se va redeschide pentru toți pacienții

În prezent în Spitalul Foișor din Capitală  nu mai există niciun pacient COVID, în condițiile în care, timp de cinci zile, în tot spitalul a fost un singur pacient internat pe secția de ATI.

 

În cursul dimineții de miercuri, 19.05.2021, în urma transferării ultimului pacient COVID-19 internat în Secția ATI a Spitalului Clinic de Ortopedie, Trumatologie și TBC Osteoarticular Foișor, unitatea sanitară a început procedurile de nebulizare, curățenie, dezinfecție, verificări probe biologice și resecurizare a circuitelor aflate în reconversie, în vederea revenirii la regimul normal de funcționare la o dată ulterioară.

Precizăm că Spitalul Foișor, administrat de Primăria Capitalei prin ASSMB, a depus la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB), în data de 18.05.2021, întreaga documentație necesară în vederea obținerii avizului provizoriu de funcționare care să permită revenirea la activitatea medicală obișnuită. Reprezentanții DSPMB au efectuat în cursul zilei de miercuri, 19.05.2021, o inspecție sanitară la Spitalul Foișor. În funcție de decizia DSPMB, Spitalul Foișor va informa opinia publică în timp util, prin toate canalele de comunicare, privind data eventualei reluări a activității în regim normal, după finalizarea procesului de pregătire medicală și administrativă.

×