La acest sfârşit de săptămână, scăderea de temperatură se va resimţi în toată ţara. Puţine dintre maxime vor mai atinge sau depăşi 20 de grade, mai ales că în zonele depresionare, de câmpie şi de podiş, se va forma ceaţă îndeosebi în orele dimineţii.
COMENTARIUL SPECIALISTULUI
În Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în nordul Moldovei, unde cerul s-a înnorat, a plouat şi vântul a devenit moderat şi cu unele intensificări, vremea s-a răcit ieri. La amiază, multe din valorile de temperatură erau cu până la 4 grade mai mici decât minimele din cursul nopţii de joi spre vineri, iar în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, la înălţimi mai mari de 1.800 de metri, ploaia s-a transformat în lapoviţă şi în ninsoare. În celelalte regiuni, vremea a fost frumoasă şi caldă, chiar foarte caldă în Câmpia Română, în partea continentală a Dobrogei şi în dealurile aflate la curbura exterioară a Carpaţilor, mercurul termometrelor ajungând acolo, la amiază, până la 27 de grade. În Munţii Bucegi, dar şi în partea centrală a Moldovei au fost şi descărcări electrice. La acest sfârşit de săptămână, scăderea de temperatură se va resimţi în toată ţara. Puţine dintre maxime vor mai atinge sau depăşi 20 de grade, mai ales că în zonele depresionare, de câmpie şi de podiş, se va forma ceaţă îndeosebi în orele dimineţii. La deal şi la munte va predomina o vreme frumoasă şi în ameliorare substanţială din punct de vedere termic. O astfel de evoluţie a vremii va dura până la mijlocul săptămânii viitoare, după care ar mai putea fi şi ploi în principal în regiunile vestice, nordice şi centrale, dar şi în zonele deluroase şi montane. (meteorolog Romica Jurca)
BUCUREŞTI
Centru: max.: 18°C ● min.: 6°C
Periferie: max.: 17°C ● min.: 4°C
● Azi (sâmbătă): Vremea se va răci. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Condiţiile de precipitaţii sunt inexistente. Presiunea atmosferică va creşte uşor.
● Mâine (duminică): Cerul va fi variabil, iar vântul slab. Vor fi condiţii de ceaţă dimineaţa şi noaptea. Peste zi va fi cald. Presiunea atmosferică va scădea uşor. Maxima: 20°C, iar minima: 5°C.
● Poimâine (luni): Vremea va fi predominant frumoasă, cu cerul variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Maxima: 20°C, iar minima: 5°C.
LA MUNTE
● Azi (sâmbătă): Vremea se va răci îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Local pe văi şi în depresiuni va fi ceaţă.
● Mâine (duminică): Vremea va fi în general frumoasă, dar rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului va creşte uşor faţă de intervalul precedent. Pe văi şi în depresiuni local va fi ceaţă.
● Poimâine (luni): Vremea se va menţine în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar pe văi şi în depresiuni local va fi ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.
PROGNOZA ÎN EUROPA
În nord-vestul şi nordul Europei, presiunea atmosferică va fi scăzută în următoarele zile pe întreaga coloană de aer, iar circulaţia aerului destul de intensă, mai intensă în altitudine. Acolo se vor succeda mai multe sisteme frontale, care vor determina înnorări temporare şi precipitaţii, ploi, iar din când în când şi cel mai probabil în nordul extrem şi în zona Munţilor Norvegiei şi lapoviţă şi ninsoare. În acea parte a continentului, valorile termice vor fi modeste, cu mici variaţii, spre creştere sau scădere, de la o zi la alta şi de la o noapte la alta. În restul Europei, presiunea atmosferică va fi ridicată şi chiar va mai creşte puţin, în acel aer rece, care în ultimele 24 de ore a ajuns şi în ţările sudice, inclusiv în zona geografică a României. La sud de Munţii Alpi, o parte din aerul cald existent în ultimele zile s-a conservat şi chiar s-a mai încălzit, ca urmare a efectului de foehn.
Citește pe Antena3.ro