Statul român plăteşte daune unui criminal pentru confortul redus din închisoare

În aprilie 2009, fiind închis la Poarta Albă pentru o tâlhărie, Mihai Laurenţiu Marin a ucis în bătaie un alt deţinut. Instanţa l-a obligat atunci să plătească rudelor victimei 1.500 de lei, daune materiale. Adică 350 de euro.

Marin a fost condamnat la 9 ani, după ce judecătorii au schimbat încadrarea faptei în LCM. Doi ani mai târziu, el a dat statul român în judecată, reclamând la CEDO că celulele sunt mici, iar caloriferele reci. Că ferestrele au grilaje, că saltelele sunt deteriorate, că uneori nu curge apa şi că pe el îl dor dinţii. CEDO i-a admis doar o parte din aceste plângeri şi a obligat statul român să-i plătească deţinutului un prejudiciu moral de 15.300 de euro. De 40 de ori mai mult decât a plătit criminalul rudelor victimei...
 
“Tratament inuman şi degradant”
În decizia CEDO din 10 iunie a.c. se precizează că începând cu anul 2004 (n.r. – când a fost arestat pentru tâlhărie), reclamantul (n.r. – Mihai Laurenţiu Marin) a fost transferat în mai multe penitenciare, printre care şi cele de la Poarta Albă şi Mărgineni, din cauza “comportamentul său violent faţă de alţi deţinuţi şi faţă de personalul din penitenciare”.

La Poarta Albă, Marin a stat în mai multe celule, care aveau între 3,79 şi 5,03 mp – spaţiu de locuit. O parte din penitenciar beneficiază de sistem propriu de încălzire centrală, în restul încălzirea făcându-se cu sobe.

La Penitenciarul Mărgineni, reclamantul a stat în celule ce aveau între 1,62 şi 8,02 mp – spaţiu de locuit. Fiecare celulă e dotată cu paturi individuale, mese, scaune şi bănci. Penitenciarul beneficiază de un sistem propriu de încălzire centrală cu gaz, iar în celule există calorifere.

Reclamantul s-a plâns că supra-aglomerarea şi frigul îndurat în cele două penitenciare au constituit “tratament inuman şi degradant”,  încălcându-i-se astfel drepturile garantate de articolul 3 din Convenţie, care prevede că: “Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente inumane sau degradante.”

Guvernul român a susţinut că deţinutul nu a reclamat condiţiile de detenţie vreunui judecător sau altei autorităţi şi, prin urmare, el nu a epuizat căile de atac interne. Constatând că există mai multe plângeri similare, legate de condiţiile de detenţie din România, CEDO a considerat însă că, “având în vedere natura specifică a acestui tip de plângere, căile legale propuse de Guvern nu constituie o soluţie reală”. Iar cererea lui Mihai Laurenţiu Marin  fost declarată admisibilă.

Şi, deşi autorităţile române au susţinut că au luat toate măsurile pentru a asigura condiţii adecvate de detenţie, CEDO a reţinut că reclamantului nu i-a fost asigurat un spaţiu de locuit adecvat, în perioada cât a fost închis la Poarta Albă şi Mărgineni. De asemenea, Curtea a precizat că “nu este convinsă că celulele în care a fost închis reclamantul au fost încălzite în mod adecvat. În acest sens, Curtea observă că Guvernul, deşi a susţinut că cele două penitenciare au fost dotate cu sisteme de încălzire centrală, completate de sobe, nu a reuşit să furnizeze informaţii cu privire la numărul de ore pe zi în care sistemele de încălzire au funcţionat şi nici despre temperatura medie din celule. În consecinţă, Curtea poate concluziona că, în timpul detenţiei sale, reclamantul nu a beneficiat de încălzire adecvată.”  

Plângeri nefondate
În aceeaşi plângere adresată CEDO, Mihai Laurenţiu Marin reclama şi alte încălcări ale drepturilor sale. “Bazându-se pe articolul 3 al Convenţiei, reclamantul s-a plâns că, în timpul detenţiei sale în penitenciarele Poarta Albă şi Mărgineni, a avut probleme dentare serioase şi a pierdut o parte din dinţi, din cauza lipsei tratamentului adecvat. În plus, drepturile sale de a primi pachete şi de a se uita la televizor au fost limitate. El mai susţine că a fost insultat şi pedepsit de fiecare dată când a încercat să se plângă.”

Reclamantul a mai precizat şi că celulele în care el a fost închis erau prost ventilate şi întunecoase, având doar nişte ferestre mici, acoperite cu un grilaj metalic. El a susţinut şi că, la Poarta Albă, a fost forţat să doarmă pe paturi de metal ruginite şi pe saltele murdare sau deteriorate. În plus, celulele erau umede şi pline de mucegai. Nu exista apă caldă, iar apă rece era doar patru ore pe zi. În Măgineni, wc-urile erau amplasate în apropiere de paturi, şi nu separat de restul camerei, iar apa rece curgea două ore pe zi. În plus, închisoarea avea un cabinet stomatologic unde se efectuau doar extracţii dentare, niciun alt tratament.

Marin a reclamat la CEDO şi că nu a primit consiliere psihologică adecvată în penitenciar. El a susţinut că a fost încătuşat de pat şi, prin urmare, nevoit să-şi facă acolo nevoile şi să doarmă în propriile fecale.

Examinând şi aceste plângeri, CEDO a decis însă că “această parte a cererii trebuie respinsă, ca vădit nefondată”.

Pentru toate abuzurile pe care susţine că le-ar fi suferit în cele două penitenciare, reclamantul a pretins daune de 42.000 euro.

CEDO a constatat o violare a articolului 3 şi, considerând că “suferinţa şi frustrarea reclamantului nu pot fi compensate prin simpla constatare a unei încălcări”, a acordat reclamantului 15.300 euro, cu titlu de prejudiciu moral. Iar statul român trebuie să-i dea aceşti bani în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă.

Biografia reclamantului
Mihai Laurenţiu Marin s-a născut la 17 iulie 1975. În aprilie 2009, el era închis la Penitenciarul Poarta Albă, având de ispăşit o pedeapsă de 10 ani, pentru o tâlhărie comisă în 2004.

Între Marin şi un coleg de celulă, Vasile Savin, care era condamnat la 15 ani pentru omor, exista un conflict mai vechi. În ziua de 4 aprilie 2009, Marin l-a bătut pe Savin, până când l-a omorât. Agresiunea s-a petrecut dimineaţa, când cei doi au ieşit din celulă, pentru a merge la baie. Pe drum, Savin s-a oprit la o altă cameră, unde a salutat un deţinut. Atunci a apărut şi Marin, care le-a întins mâna celor doi, să dea noroc cu ei. Savin i-a tras un pumn în faţă. Marin a ripostat şi l-a lovit cu palma peste cap, apoi i-a tras câţiva pumni. Victima a apucat să strige după gardian, pe urmă a căzut, lovindu-se cu capul de uşa de la celulă. Gardienii au intervenit şi l-au scos afară pe Savin, care era inconştient. La scurt timp de la incident, deţinutul a murit.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa l-a trimis în judecată pe Mihai Laurenţiu Marin, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. La 1 iulie 2010, Tribunalul Constanţa l-a condamnat la 14 ani de închisoare, obligându-l să plătească Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa 2.332,63 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare ale victimei, iar rudelor victimei - suma de 1.500 de lei, cu titlul de daune materiale.

Marin Mihai Laurenţiu a atacat decizia instanţei, iar la 21 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa i-a admis apelul şi, schimbând încadrarea faptei în lovituri cauzatoare de moarte, i-a redus pedeapsa la 9 ani de închisoare. Mai puţin decât primise, pentru tâlhărie, în 2004...

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a făcut recurs, însă acesta a fost respins, în ianuarie 2011, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.