x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Statutul poliţiştilor de penitenciare, promulgat

Statutul poliţiştilor de penitenciare, promulgat

22 Iul 2019   •   13:29
Statutul poliţiştilor de penitenciare, promulgat

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind statutul poliţiştilor de penitenciare.

Legea prevede schimbarea denumirii de "funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare" cu cea de "poliţist de penitenciare".

Actul normativ stipulează că poliţiştii de penitenciare sunt debutanţi sau definitivi.

"Poliţiştii de penitenciare debutanţi sunt persoanele care ocupă, în urma concursului sau examenului, o funcţie publică în sistemul administraţiei penitenciare, până la definitivare", se arată în textul actului normativ.

Potrivit proiectului, "funcţiile de conducere vacante din poliţia penitenciară se pot ocupa prin concurs, doar dintre ofiţerii de poliţie penitenciară în activitate şi care au avut prima încadrare în funcţia de ofiţer".

O altă prevedere a actului normativ stabileşte că "poliţiştii de penitenciare cărora nu li s-a acordat locuinţă şi care nici ei şi nici soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere nu au în proprietate o locuinţă în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea au dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din salariul lunar net, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere".

De asemenea, "în situaţia inexistenţei unui fond locativ corespunzător în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, contractul de închiriere poate avea ca obiect o locuinţă situată într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 km, în cazul în care nici poliţistul de penitenciare şi nici soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere nu au în proprietate personală o locuinţă în acea localitate sau în altă localitate situată mai aproape de locul de muncă".

"Poliţiştii de penitenciare care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie (...) şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe, beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, respectiv pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate. În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut (...), dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar sau pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate. Dreptul prevăzut se menţine în cazul transferului sau încadrării funcţionarilor publici cu statut special într-o altă instituţie din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională", se mai arată în proiect.

De asemenea, un alt articol stipulează că "în cazul în care poliţistul de penitenciare, în urma recomandării medicului de medicina muncii de a efectua un consult psihiatric, refuză nejustificat să se prezinte la diagnosticarea de către un medic de specialitate, la comisia de expertiză medico-militară, la revizuire sau în alte cazuri, la solicitarea comisiei de expertiză medico-militară, acesta este suspendat din funcţie până la îndeplinirea obligaţiilor, dar nu mai mult de şase luni".

Şeful statului a semnat luni şi decretele pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 şi pentru supunerea spre adoptare Parlamentului a acceptării Amendamentului la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Kigali, în cadrul celei de-a XXVIII-a reuniuni a Părţilor, la data de 14 octombrie 2016. AGERPRES

×