x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Stenograme DNA. Traian Băsescu ar fi intervenit la omul de afaceri Puiu Popoviciu

Stenograme DNA. Traian Băsescu ar fi intervenit la omul de afaceri Puiu Popoviciu

de Antena 3    |    18 Ian 2013   •   14:03
Stenograme DNA. Traian Băsescu ar fi intervenit la omul de afaceri Puiu Popoviciu

Preşedintele Traian Băsescu l-ar fi rugat pe Puiu Popoviciu să-l ajute într-o problemă personală, în schimbul unui serviciu, reiese din stenograme ale discuţiilor omului de afaceri în care este cercetat pentru corupţie, informează antena3.ro
Procurorii au interceptat o discuţie între Puiu Popoviciu, ofiţerul DNA Ioan Motoc şi fostul şef al DGIPI, Cornel Şerban.
Din spusele celor trei reiese că Băsescu i-ar fi condiţionat un serviciu lui Popoviciu de primire a unor avantaje.
În replică, şeful statului spune că nu a avut convorbiri private cu omul de afaceri.
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, respinge afirmaţiile domnului Gabriel-Aurel Popoviciu, aşa cum reies din interceptările menţionate, şi le consideră nepermise şi regretabile invenţii şi încercări ale unei persoane de a se folosi de numele domniei sale în vederea obţinerii unor favoruri (aşa cum, de-a lungul timpului, au făcut şi alte persoane", se arată în răspunsul Administraţiei prezidenţiale.
Numele preşedintelui Traian Băsescu apare într-o conversaţie telefonică a lui Puiu Popoviciu, discuţie care a fost interceptată de procurori, potrivit informaţiilor dintr-un dosar aflat pe rolul instanţei.
În 2009, şeful statului a ieşit la un moment dat în public şi i-a luat apărarea omului de afaceri Puiu Popoviciu, imediat după ce acesta a fost arestat.

×
Subiecte în articol: basescu popoviciu