x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri

Ştiri

30 Noi 2008   •   00:00
BRAŞOV:REZERVAŢIE DE ZIMBRI LA VAMA BUZĂULUI
Cea de-a patra rezervaţie de zimbri din România a fost inaugurată sâmbătă în comuna braşoveană Vama Buzăului, în urma unui proiect de dezvoltare turistică a zonei, susţinut de Consiliul Judeţean Braşov, Agenţia De Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov şi primăriile din Prejmer şi Vama Buzăului. Rezervaţia “Valea Zimbrilor” de la Vama Buzăului numără deocamdată cinci exemplare, aduse din Austria, Italia şi Elveţia.

ALEGERI:Dimensiuni electorale
Cea mai mare secţie de votare care va funcţiona la alegerile parlamentare se află în comuna Roua de Sus, judeţul Maramureş, şi are arondaţi 3.259 de alegători, în timp ce la polul opus se află o secţie din comuna Topliţa, judeţul Hunedoara, unde sunt aşteptaţi la urne 15 cetăţeni, precizează Mediafax. Legea 35/2008 privind alegerea Camerei şi a Senatului prevede că în localităţile cu o populaţie de peste 1.500 de locuitori se înfiinţează câte o secţie de votare la 1.000-2.000 de locuitori.

GUVERN: MULŢUMIRI LUI TAUBMAN
Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a primit sâmbătă pe ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Nicholas Taubman, în vizită de rămas bun la încheierea mandatului, căruia i-a mulţumit pentru colaborarea în pregătirea summit-ului NATO desfăşurat la Bucureşti, în luna aprilie. Ambasadorul Nicholas F. Taubman se află la final de mandat şi va părăsi România săptămâna viitoare.

BRAŞOV:Seară de poezie religioasă
Editurile Arania din Braşov şi Platytera din Bucureşti au organizat la Braşov, la 28 noiembrie, o seară de poezie şi muzică religioasă. Evenimentul s-a petrecut la Casa Baiulescu şi a reunit autori din toată ţara. Poezia a fost însoţită de muzica interpretată de Trioul vocal Anatoly şi de Cvartetul Corona, iar iubitorii de poezie s-au putut bucura şi de recitalul actorului Mihai Bica. (D.Ş.)

THAILANDA:Repatrierea turiştilor, într-o lună
Manifestanţii antiguvernamentali din Thailanda menţin sub asediu cele două aeroporturi din Bagkok, unde zeci de mii de turişti riscă să rămână blocaţi până la o lună, din cauza dificultăţilor întâmpinate de operaţiunile de repatriere, relatează AFP. SUA şi UE au cerut opozanţilor să evacueze paşnic şi fără întârziere aeroporturile, a căror ocupare a perturbat grav traficul aerian internaţional şi a blocat peste 100.000 de pasageri în Thailanda. În plus, circa 50.000 de thailandezi nu se pot întoarce în ţară.

ROMEXPO:Târgul Cadourilor de Crăciun
Cea de-a 13-a ediţie a Târgului internaţional de Cadouri de Crăciun, care se desfăşoară anual în cadrul Romexpo, va avea loc în acest an în perioada 3-7 decembrie. Evenimentul, cu o ofertă tentantă şi variată de produse, de la bijuterii, decoraţiuni interioare, obiecte de marochinărie, dulciuri şi băuturi fine, obiecte de artă, cosmetice şi până la ambalaje pentru cadouri sau produse promoţionale, se va desfăşura în cadrul pavilioanelor 14 şi 15.

×
Subiecte în articol: observator