20 octombrie 2009
UDREA, LA RAPORT
Camera Deputaţilor va dezbate astăzi raportul Comisiei Udrea, care recomandă începerea urmăririi penale a ministrului Turismului. Membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor au rezervat o oră din şedinţa de plen pentru această dezbatere, dar secretarul Camerei, Dumitru Pardău, a declarat că dacă discuţiile se vor prelungi, programul va fi modificat astfel încât dezbaterile să nu mai fie întrerupte. Tot azi, este înscris pe ordinea de zi şi raportul Comisiei Juridice în cazul fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi. (M.I.A.)
ALEGERI FĂRĂ PAZĂ?
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) a anunţat ieri decizia poliţiştilor de a nu participa, fără o plată suplimentară, la activităţile de pază a secţiilor de votare, cerute pentru alegerile prezidenţiale. SNPPC avertizează persoanele din conducerea MAI că inaccesibilitatea lor din aceste zile, precum şi înlocuirile imprevizibile pe care ministrul le face la diferite eşaloane, au creat deja, în rândul personalului, convingerea că se asistă la "zbateri obediente pe care şefii MAI le fac în jurul protectorilor politici".
JAF LA CASA DE SCHIMB
O casă de amanet din Berceni a fost jefuită ieri de doi botoşăneni, care au agresat casiera şi au luat mai multe bijuterii. Ei au fost prinşi la scurt timp de poliţişti. Unul dintre ei a încercat să se ascundă într-o scară de bloc. Cel de-al doilea agresor a fost prins într-un troleibuz. Ei au fost duşi la audieri.
FALS ÎN DECLARAŢIE
Mihai Bogdan Becheanu, preşedintele CA al RADET, fost consilier general al Capitalei, a fost dat de inspectorii de integritate în seama procurorilor pentru fals în declaraţii. În urma verificării declaraţiilor de avere şi de interese, ANI a constatat că funcţionarul a omis să treacă în declaraţiile aferente anilor 2007 şi 2008 calităţile de asociat şi administrator la firmele SC ASCM SA şi SC ALDECO ART SRL, iar datele privind veniturile sale în acei ani "sunt incomplete şi inexacte". (Violeta Fotache)
DOSARUL MApN-TOFAN
Instanţa supremă, completul de nouă judecători, a hotărât ieri că dosarul în care sunt inculpaţi generalii în rezervă Mihail Popescu şi Eugen Bădălan poate fi judecat, desfiinţând astfel verdictul de restituire a dosarului la DNA. Curtea a admis astfel recursul Parchetului împotriva verdictului dat de instanţa de fond care decisese restituirea dosarului la DNA. Completul de nouă judecători a casat sentinţa Secţiei Penale şi a trimis dosarul la Secţie pentru continuarea judecării. (Violeta Fotache)
GREVĂ AMĂNATĂ
FNSA amână acţiunile de protest anunţate la 23 octombrie 2009. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) va stabili data declanşării grevei de avertisment şi a celei generale la conferinţa FNSA, care va avea loc în perioada 5-6 noiembrie 2009. Până atunci va continua strângerea de semnături pentru aceste acţiuni de protest.
FURT DIN PATRIMONIU
O placă de bronz datând din anul 1898, care este inclusă în patrimoniul naţional, a fost furată de pe soclul statuii lui Johannes Honterus, aflată în faţa Bisericii Negre din Braşov. Conducerea parohiei a înaintat o plângere penală către Secţia 1 de Poliţie Braşov, iar în acest moment o echipă de criminalişti anchetează furtul plăcii de bronz. Statuia lui Honterus nu este la primul atac al hoţilor. În urmă cu zece ani, cealaltă placă de bronz a fost furată de hoţii de fier vechi, din aceasta recuperându-se doar câteva părţi.
FĂRĂ CURENT ELECTRIC
Satele Făget, Huta-Marca şi Bălnaca-Groşi nu au la ora actuală energie electrică. Din cauza zăpezii abundente de săptămâna trecută, ce a provocat căderea copacilor, au fost afectaţi şapte stâlpi de electricitate, care se află în acest moment la pământ. Reprezentanţii Electrica Bihor susţin că linia de medie tensiune este alimentată din staţia Şimleul Silvaniei, astfel că stâlpii trebuie înlocuiţi de echipe din judeţul Sălaj. Totuşi, locuitorii respectivelor sate stau de mai bine de cinci zile pe întuneric, neavând la dispoziţie altă sursă de curent electric. (Teodora Ivan)
AUTORIZAŢIE ILEGALĂ
Mai multe organizaţii nonguvernamentale au acuzat ieri Ministerul Culturii şi Primăria Sectorului 2 că, prin acordarea de avize în zone protejate, continuă distrugerea patrimoniului Capitalei. Directorul Direcţiei de Cultură Bucureşti, Eugen Pleşca, a emis, la 12 octombrie, avizul cu numărul 1.118, documentul fiind necesar la obţinerea autorizaţiei de construcţie a unui imobil cu nouă etaje pe terenul din Maria Rosetti nr. 38, în condiţiile în care terenul este într-o zonă protejată a Capitalei. Proiectul aparţine firmei Trei Lacuri SRL, care vrea să ridice un hotel.
Citește pe Antena3.ro