x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Stirile zilei

Stirile zilei

07 Iun 2005   •   00:00


  • 8 iunie 2005
  • Paradox - Detinutele cos haine de politisti

    Femeile inchise la Penitenciarul Targsor de langa Ploiesti confectioneaza uniforme de politisti, dar si robe de avocati si judecatori. Desi pare un paradox, detinutele nu au resentimente fata de cei care le-au bagat dupa gratii. "Noi ne facem datoria asa cum si politistii si-au facut-o cand noi am calcat pe alaturi", spun ele. In afara de uniformele pentru oamenii legii, detinutele mai asambleaza si jucarii. (Nina Marcu)

    Buzau - Abatoare fara norme UE

    Din cele 22 de unitati de procesare a carnii si a laptelui existente la Buzau, nici una nu corespunde normelor europene, informeaza Rompres. Dr. Alexandru Iancu, seful Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Animalelor Buzau, crede ca situatia nu este disperata, cel putin trei unitati, doua linii de carne si una de lapte putand fi modernizate prin accesarea unor fonduri SAPARD, proces aflat in derulare.

    Modificari - Cod Fiscal / Oamenii de afaceri sunt nemultumiti

    Firmele au fost puse in imposibilitatea de a-si face un plan de afaceri coerent, deoarece au aflat ce bani trebuie sa plateasca la buget abia la 1 iunie, spune Victor Babiuc, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti (CCIRB). Oamenii de afaceri sunt nemultumiti ca autoritatile au incalcat Legea 571/ 2003, care prevede ca modificarea Codului Fiscal nu se poate face decat cu incepere de anul viitor. (Daniela Ivan)

    Braila - Tone de samanta, scoase de pe piata

    Aproape 70 de tone de seminte destinate insamantarii in campania din aceasta primavara, care nu indeplineau standardele de calitate, au fost retrase de la comercializare in judetul Braila, informeaza Rompres. Potrivit directorului executiv adjunct al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Braila, Cristian Dumitrescu, s-au retras de la comercializare in total 68 de tone de seminte si au fost aplicate amenzi de 54 de milioane de lei.

    Suceava - Calugari vinovati de poluare

    Mai multi calugari de la Schitul Sihastrie din Putna au provocat poluarea paraului Ursoaia care traverseaza comuna, dupa ce in urma unor lucrari de constructie au aruncat in apa 200 de kilograme de var stins. Comisarul regional de mediu, Constantin Hutupas, a declarat ca in urma incidentului s-au inregistrat mortalitati piscicole si s-a procedat la blocarea cursului paraului Ursoaia. Calugarii care au produs poluarea risca sanctiuni contraventionale. (Nicu Amuraritei)

    Demisie - Timis pleaca de la Regal Petroleum

    Frank Timis, presedintele Regal Petroleum, si-a dat ieri demisia din Consiliul de Administratie al societatii. Timis si-a motivat gestul prin dorinta de a dedica mai mult timp altor afaceri. Surse apropiate companiei au declarat ca membrii CA al Regal Petroleum i-au cerut lui Timis sa se retraga, amenintand ca in caz contrar isi vor da demisia. Cotatia bursiera a actiunilor Regal s-au prabusit saptamana trecuta, dupa ce compania a anuntat ca anuntul privind descoperirea unui zacamant de gaze in Grecia a fost fals. Inainte de prabusirea actiunilor, o parte din investitori a vandut un sfert din actiunile Regal Petroleum. (Vali Blanaru)

    Timisoara - Traficanti de droguri dupa gratii

    O retea de trafic de droguri a fost anihilata in urma unor actiuni ale Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog (CZCCOA) Timisoara, desfasurate pe parcursul mai multor luni. Patru tineri, cu varste cuprinse intre 17 si 27 de ani, au fost retinuti de la inceputul acestui an, potrivit CZCCOA Timisoara. Traficantii actionau in scolile, barurile si Internet-caf...-urile din zona Sagului. Ei isi racolau consumatori din randul elevilor care frecventau aceste localuri. (Radu Crivat)

    Irak - Statie de epurare realizata de romani

    Militarii romani au finalizat construirea unei statii de pompare si filtrare a apei in Al Fudliyah. Statia va asigura necesarul de apa pentru 7.000 de locuitori. La inaugurare, autoritatile din Al Fudliyah au multumit Fortei Multinationale si trupelor romane "pentru acest proiect care aduce bucurie in peste 1.000 de case". Infanteristii romani din Batalionul 2 "Calugareni" au finalizat pana acum cinci proiecte de infrastructura in Irak si supravegheaza derularea altor sase.
    ×
    Subiecte în articol: observator