Cele trei apeluri efectuate la 112 de către Alexandra în data de 25 iulie au fost procesate corect din punct de vedere legislativ şi operaţional, a declarat, luni, prim-adjunctul STS, general de brigadă Sorin Bălan, la audierile din Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor.
"În primul rând, o să prezentăm înregistrările celor trei apeluri de urgenţă ale minorei la 112 şi ale altor înregistrări la 112 în legătură cu acest caz. Vom prezenta fluxul operaţional în cazul celor trei apeluri, vom realiza prezentarea analizei modului de operare conform legislaţiei în vigoare la nivelul STS, conform OUG 34/2008. Vom face referire la funcţionalitatea tehnică a sistemului 112 în zilele de 25 şi 26 iulie. Având în vedere că toate aceste informaţii sunt clasificate şi că urmează să prezentăm un raport şi CSAT, aş avea rugămintea să-mi permiteţi să nu răspund la întrebări şi să prezint concluziile ultimelor două puncte", a afirmat Bălan.
El a spus că, "din punct de vedere tehnic, din interogarea registrelor de sistem, rezultă clar faptul că în sistemul informatic 112 nu s-au înregistrat disfuncţionalităţi, echipamentele informatice au funcţionat normal, după cum rezultă din verificările tehnice ale sistemelor informatice".
"Sistemul nu a generat erori de funcţionare pe perioada operării apelurilor de urgenţă efectuate de către apelantă, din punct de vedere operaţional. Din punctul de vedere al analizei modului de gestionare a celor trei apeluri de urgenţă din data de 25 iulie, coroborat cu prevederile OUG 34/2008, ale manualului de operare (...), putem concluziona foarte clar că cele trei apeluri au fost procesate corect din punct de vedere legislativ şi operaţional", a adăugat Bălan.
Generalul Bălan spune că STS nu a furnizat Poliţiei cele trei adrese greşite
Prim-adjunctul STS, general de brigadă Sorin Bălan, a declarat, luni, la audierile din Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor, că Serviciul nu a furnizat cele trei adrese greşite către Poliţie, pentru că în cazul apelurilor iniţiate de pe un telefon mobil, informaţia este grafică, o adresă poştală putând fi dată doar în cazul telefoniei fixe.
"Noi nu furnizăm adrese poştale pentru agenţiile specializate de intervenţie decât în situaţiile în care apelul la 112 este realizat de pe un telefon fix. Noi nu am furnizat cele trei adrese. Nici nu putem. Vreau să vă informez că informaţia de localizare preluată de la operatorii de telefonie mobilă este afişată într-un format grafic atât la operatorul STS, cât şi la toate celelalte agenţii, inclusiv la Poliţie. Nu am furnizat adrese. (...) Accesarea informaţiilor de localizare au fost disponibile în sistem de la primul apel - 11,05 - iar deschiderea aplicaţiei de localizare pentru prima dată la operatorul de la poliţie s-a realizat la 12,08. Au fost solicitări ale operatorului de la poliţie de a asigura sprijin privind utilizarea aplicaţiei de vizualizare a proiecţiei informaţiilor, ceea ce s-a şi realizat, (...) ultimul (sprijin - n.r.) fiind la 12,32", a afirmat acesta la Comisia pentru apărare.
El a precizat că operatoarele STS, în urma solicitărilor Poliţiei, au iniţiat nouă apeluri pe telefonul victimei pentru a putea afla informaţii de localizare mai clare.
"Din păcate, telefonul era închis", a adăugat generalul de brigadă Sorin Bălan. AGERPRES