x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Studiu IRES: Un român din trei nu-şi poate cumpăra produsele necesare de Paşti

Studiu IRES: Un român din trei nu-şi poate cumpăra produsele necesare de Paşti

de Agerpres    |    14 Apr 2012   •   10:58
Studiu IRES: Un român din trei nu-şi poate cumpăra produsele necesare de Paşti

Aproape 35% dintre romani nu au bani suficienti pentru a-si cumpara produsele necesare de Paste, iar 41% vor cheltui mai putin decat in anii trecuti, se arata intr-un sondaj al Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES), dat publicitatii sambata.

Potrivit sondajului, 33% dintre romani au declarat ca banii pe care ii au de sarbatori le va ajunge pentru ce au nevoie, la 29% le va ajunge, dar vor trebui sa se restranga putin, 25% au spus ca nu le va ajunge si vor fi nevoiti sa renunte la multe produse, iar 9% nu vor avea bani nici pentru strictul necesar.

Cu privire la bugetul familiei alocat pentru sarbatorile de Paste, acesta se va situa sub 100 lei (12% dintre respondenti), 100-500 lei (48%), 500-1.000 lei (20%), 1.000-1.500 lei (7%), 1.500-2.000 lei (3%), iar 2 % dintre romani vor aloca un buget de peste 2.000 lei.

In plus, 41% dintre romani declara ca vor cheltui mai putin decat in anii trecuti, 28% la fel, iar 27 % au raspuns ca vor aloca mai multi bani.

La intrebarea daca actuala criza economica afecteaza bugetul familiei de Paste, 26% au raspuns ca in foarte mare masura, 39% in mare masura, 22% in mica masura, iar 11% deloc.

De asemenea, 72% dintre romani au declarat ca isi petrec sarbatorile de Paste acasa, 23% vor sta acasa, dar vor face si vizite si doar 4% vor pleca in excursie.

Din cei 72% care vor sta acasa, 64% vor avea musafiri de Paste, 24% nu vor primi musafiri, iar 12% au raspuns ca nu stiu. Printre musafiri se vor afla membrii ai familiei (54%), rude (40%), prieteni apropiati (35%), colegi de serviciu (11%).

Sondajul a fost realizat in perioada 12-13 aprilie 2012, pe un esantion de 1.741 persoane, de 18 ani si peste, tipul esantionului: multi-stratificat, probabilistic, eroarea maxima tolerata fiind de ± 2,4%.

×
Subiecte în articol: paste sondaj