Un studiu realizat de Institutul pentru Prevenirea Criminalităţii relevă faptul că numărul accidentelor de circulaţie din România se schimbă în funcţie de situaţia economică a ţării.
Potrivit acestui studiu, în 1990, când numărul maşinilor din România era de maximum două milioane, la nivel naţional au fost înregistrate 9.700 de accidente rutiere, care s-au soldat cu moartea a 3.782 de persoane.
După 21 de ani, când cifra automobilelor înmatriculate la nivel naţional a atins cifra de 5,5 milioane, numărul de accidente s-a menţinut sensibil egal, 9.290, însă numărul morţilor aproape că s-a înjumătăţit, fiind înregistrate 2.018 de decese.
Poliţiştii au explicat faptul că scăderea numărului de morţi se datorează, în mare parte, creşterii nivelului de siguranţă oferit, prin construcţie, de autovehicule, odată cu modernizarea acestora.
Pe de altă parte, studiul demonstrează că dinamica accidentelor rutiere se schimbă şi în funcţie de situaţia economică a ţării.
Astfel, în perioada 1990 - 2003, numărul accidentelor rutiere a scăzut de la 9.700 până la 6.689, înregistrându-se o scădere de 31 la sută. Apoi, din 2003 şi până în 2008, în perioada boom-ului economic, s-au înregistrat cu 59,1 la sută mai multe accidente, care au crescut de la 6.689 la 10.645.
Ulterior, din anul 2008, când criza financiară a început să se facă simţită şi în România, numărul de accidente a scăzut brusc, cu 12,7 la sută, de la 10.645 până la 9.290.
Citește pe Antena3.ro