"În acest stadiu, nu avem niciun indiciu despre vreo ameninţare militară directă din partea Rusiei împotriva Republicii Moldova sau a României", a afirmat Vedant Patel, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Monde.
Referindu-se în mod particular la situaţia Republicii Moldova, al cărei spaţiu aerian a fost tranzitat de o rachetă lansată de armata rusă spre Ucraina, oficialul american a transmis că Statele Unite susţin suveranitatea ţării. "Mai general, noi susţinem suveranitatea Republicii Moldova şi integritatea ţării, precum şi neutralitatea garantată prin Constituţie", a precizat oficialul citat.
"Menţinem contactele strânse cu partenerii noştri moldoveni şi cu aliaţii români", a subliniat Vedant Patel, conform agenţiei Reuters.
Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, a condamnat vehement, vineri seară, tranzitul unei rachete ruse prin spaţiul aerian moldovean, evocând posibilitatea de a aplica măsuri pentru consolidarea apărării ţării. "Condamn vehement încălcarea spaţiului aerian al Republicii Moldova de către o rachetă rusă în cursul zilei de astăzi. Republica Moldova merită pace şi securitate şi vom lua toate măsurile pentru a obţine acest lucru. Statutul nostru de neutralitate nu înseamnă că nu trebuie să ne consolidăm apărarea pentru a ne ţine oamenii în siguranţă", a afirmat Maia Sandu într-un mesaj postat pe Twitter.
Ambasadorul Rusiei a fost convocat, vineri, la Ministerul de Externe de la Chişinău, ca reacţie la presupusa trecere prin spaţiul aerian moldovean a unei rachete lansate de armata rusă spre Ucraina. Nicu Popescu, ministrul de Externe în exerciţiu de la Chişinău, a dispus convocarea de urgență a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, "pentru a indica părții ruse încălcarea inacceptabilă a spațiului aerian prin survolarea teritoriului suveran al Republicii Moldova" de către o rachetă rusă, anunţă Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău.
"Cerem Federaţiei Ruse să pună capăt agresiunii militare contra ţării vecine, care cauzează numeroase pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale", a declarat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Chişinău, citat de cotidianul Le Monde.
Autorităţile de la Kiev au susţinut că o rachetă a Rusiei a pătruns şi în spaţiul aerian al României, dar Ministerul român al Apărării a negat informația.
(sursa: Mediafax)