x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sub 600 de cazuri de coronavirus și 9 decese în ultimele 24 de ore

Sub 600 de cazuri de coronavirus și 9 decese în ultimele 24 de ore

23 Apr 2022   •   13:30
Sub 600 de cazuri de coronavirus și 9 decese în ultimele 24 de ore
Sursa foto: Hepta

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 566 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, iar 9 persoane au decedat, transmite, sâmbătă, Ministerul Sănătății.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 566 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 408 mai puțin față de ziua anterioară.

66 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 45 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.210, cu 39 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 212 persoane, cu 6 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 212 pacienți internați la ATI, 185 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 75 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 8 mai puțin decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI.

Până sâmbătă, 65.421 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 9 decese (6 bărbați și 3 femei), dintre care un deces este anterior intervalului de referință.

Dintre cele 9 decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 70-79 de ani și 4 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 9 pacienți decedați, 7 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. Unul dintre pacienții vaccinați care a decedat avea vârsta cuprinsă între 60-69 de ani și unul avea vârsta cuprinsă între 70-79 de ani.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.451 teste RT-PCR (1.466 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.985 la cerere) și 8.028 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.946.473 teste RT-PCR și 9.638.853 teste rapide antigenice.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: coronavirus