Subofiţerul Neculae Ionuţ Daniel, din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, a fost arestat ieri pentru 29 de zile pentru trafic de influenţă în formă continuată.
El a fost reţinut mai întâi pentru 24 de ore de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti după ce marţi a fost prins în flagrant delict primind suma de 1.200 euro de la o persoană care l-a denunţat.
Conform comunicatului DNA, în perioada ianuarie-martie 2010, Neculae Ionuţ Daniel a pretins de la 13 persoane suma de 34.000 euro, din care a primit 12.800 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru a interveni la aceştia în vederea promovării frauduloase a unor examene de încadrare la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş. La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI - Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Direcţia Generală Anticorupţie.