Potrivit IGPR, luni dimineața au loc 83 de percheziţii, fiind vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi sediile și punctele de lucru ale unor firme din judeţele Suceava, Bihor, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mehedinți și Gorj, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă, deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României de țigarete peste limita legală, trafic de migranți, infracţiuni de corupţie, infracțiuni de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, precum şi infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Potrivit polițiștilor, începând cu luna noiembrie 2021, mai mulți cetățeni români ar fi constituit un grup infracțional organizat, care ar fi avut ca scop traficarea de țigări de proveniență extracomunitară, precum şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, activităţi care s-ar fi derulat cu precădere în județele Bihor, Suceava, Maramureș și Mehedinți.
Percheziții Suceava
Totodată, în cadrul activităților de cercetare și documentare a activităților infracționale, au fost constatate și alte infracțiuni aflate în strânsă legătură cu acestea, respectiv infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, infracțiuni de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept și infracțiunile de dare și luare de mită.
De asemenea, în acest caz, se efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, faptă comisă în contextul declanșării și desfășurării conflictului armat din Ucraina.
În condițiile în care autoritățile ucrainene au introdus măsuri restrictive de circulație față de cetățenii proprii, unii dintre aceștia ar fi încercat să treacă, în mod fraudulos, frontiera de stat cu România, arată polițiștii.
Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Iași, Bacău, Oradea, Cluj-Napoca, Craiova, Maramureș, Covasna, Mehedinți, Gorj, Oradea, Bistrița Năsăud, Satu Mare, dar și din cadrul Direcției Operațiuni Speciale și Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT. La acțiune participă și jandarmi.
(sursa: Mediafax)
Percheziții la o rețea uriașă de trafic de droguri și fugari, acoperită de corupți. Aduceau în țară ucraineni care fugeau de înrolare