x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sunetist la Parlament sau spion de serviciu?

Sunetist la Parlament sau spion de serviciu?

de Gabi Golea    |    12 Oct 2009   •   00:00
Sunetist la Parlament sau spion de serviciu?
Sursa foto: /Jurnalul Naţional

Ionel Cocan, ultimul tehnician care a atins aparatura din sala în care a avut loc şedinţa "comisiei Udrea", a intrat în concediu la o zi după apariţia în presă a înregistrărilor ilegale. Făcute fără acordul membrilor comisiei, în­re­gistrările din data de 13 august au intrat sub anchetă. Chiar dacă acestea nu ar fi fost făcute cu aparatura din dotarea sălii, este totuşi de reţinut că tehnicianul a fost singurul specialist care a avut acces în respectiva încăpere.

Activitatea comisiei care a anchetat modul în care s-au cheltuit banii la Ministerul Turismului a fost pusă la îndoială după ce o înregistrare a fost pună pe internet. Înregistrarea a fost făcută în după-amiaza zilei de 13 august, imediat după şedinţa comisiei şi constă în discuţiile dintre câţiva membrii ai acesteia cu privire la ceea ce urmează de făcut. Elena Udrea a susţinut că această înregistrare demonstrează că activitatea comisiei a fost una politică şi a refuzat să discute în mod serios problemele de legalitate a achiziţiilor ministerului.

De altfel, ministrul Turismului a invocat aceste înregistrări în apărarea sa şi le-a folosit ca bază pentru a depune plângeri penale împotriva a cinci membri din Comisia de anchetă Udrea. Respectivele înregistrări au fost făcute publice la data de 16 august, dar zvonuri cu privire la existenţa acestora au apărut cu o zi mai devreme printre susţinătorii taberei PD-L.


"CONFORM PROCEDURILOR"

Făcute fără acordul membrilor comisiei, înre­gistrările din "comisia Udrea" din data de 13 august au intrat sub anchetă. Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, a chemat la audieri tot personalul care şi-a desfăşurat activitatea în acea zi, în sala de şedinţe. Astfel că au dat note explicative femeia de serviciu, referentul tehnic Ionel Cocan şi şeful acestuia. Şeful Serviciului audio-video din cadrul direcţiei tehnice din Cameră, Cristian Cotorobai, a declarat că înregistrările ilegale din sala de şedinţe nu au fost efectuate prin intermediul sau cu ajutorul instalaţiei de sonorizare aferentă sălii.

Ionel Cocan, referent în cadrul Direcţiei Tehnice, a explicat cum s-a desfăşurat activitatea lui în ziua surprizelor. "Conform procedurii, înainte de începere am efectuat verificarea instalaţiei de sonorizare şi înregistrare la începerea şedinţei, am pornit înregistrarea pe tot parcursul şedinţei am supravegheat aparatura. La ora 16:30, când s-a terminat şedinţa, am mai stat trei minute, apoi am făcut finalizarea înregistrării am oprit distruibuitorul imagine şi sunet", a declarat Ionel Cocan comisiei care a investigat incidentul.

El a explicat că atunci când a văzut că nu se vorbeşte la microfon, a cerut voie consilierului să închidă sursa şi să plece, ceea ce a şi făcut. Cocan a mai arătat că nu intră în atribuţiile sale să întrerupă echipamentul de calcul şi precizează că, chiar dacă instalaţia a rămas pornită câteva minute, nici un microfon nu a fost activat de comisie "şi deci nu putea fi o sursă de înregistrare" şi nici în sală nu a văzut nimic deosebit.
FĂRĂ ASCULTĂRI
Ionel Cocan este însă, cel puţin oficial, singurul tehnician care a atins butoanele în acea zi. Chiar dacă înregistrările nu ar fi fost făcute cu aparatura din dotarea sălii, este totuşi de reţinut că teh­ni­cianul a fost singurul specialist care a avut acces în respectiva încăpere. Interesant este că, la o zi după declanşarea scandalului din presă, pe când înregistrările făceau deja turul televiziuni­lor, Ionel Cocan şi-a luat un concediu de odih­nă. De vreo trei săptămâni! La întoarcere, şi-a re­luat serviciul obişnuit. Munca lui se desfăşoară la Comisia de Buget şi Finanţe din Camera Deputa­ţilor, sala în care s-au ţinut şi audierile din "comisia Udrea".

Ionel Cocan este un bărbat extrem de previ­zibil. Nu vorbeşte cu nimeni. Păşeşte apăsat şi grăbit. În ciuda atmosferei adesea relaxantă din sală, Cocan nu socializează nici măcar cu angajatele Parlamentului, şi cu atât mai puţin cu membrii comisiei. De cum intră în sala de la etajul şase, se îndreaptă ţintă spre pupitrul tehnic şi se aşază în spatele aparatelor. Înainte de şedinţă are grijă să îşi scoată din telefon cartela sim. De obicei, are grijă să dea un ultim apel. Se întâmplă însă să nu îi răspundă nimeni.

Acest obicei te surprinde însă, pentru că oficial nu este interzis folosirea telefoanelor mobile, iar simpla deconectare ar fi suficientă. Scoaterea cartelei sim din telefonul mobil este considerată o metodă de a împiedica transformarea telefonului într-un dispozitiv de interceptare. Dar cine ar dori să îl urmărească pe sunetistul comisiei de finanţe din Parlamentul României?


UN ANGAJAT SUSPICIOS
Şedinţele comisiei de buget pot dura ore în şir. Un test de anduranţă pentru orice om. Ei bine, Cocan nu se dezlipeşte de instalaţie nici un mi­nut. Chiar şi atunci când şedinţele au durat opt ore, omul nostru nu s-a ridicat de lângă apa­ra­tu­ră, nici măcar în pauze. La un moment dat, într-una dintre comisiile de buget, doi dintre parlamentari s-au retras în colţul sălii pentru o discuţie intimă. În acel moment, Cocan a scos din pupitru căştile pe care şi le-a aşezat cu un gest grăbit peste urechi.

Imediat ce discuţia celor doi s-a încheiat, omul şi-a scos căştile. Este extrem de precaut şi se îngrijorează în prezenţa fotografilor care au acces la şedinţele comisiei. Munca lor este să ia diverse imagini pentru publicaţiile la care lucrează, dar acest lucru îl agită pe tehnician. De fiecare dată, reacţia lui este aceeaşi: se ascunde în spatele aparaturii.

Singurul om cu care vorbeşte este consilierul. Întreabă de fiecare dată dacă poate să oprească instalaţia din sală. De obicei, în momentul în care şedinţa se apropie de final, se grăbeşte spre biroul de la etajul 7. Are grijă ca atunci când iese de la pupitrul tehnic să nu fie ultimul om din sală.

Din curiozitate unul dintre reporterii Jurnalului Naţional a decis să-l însoţească de la distanţă pe Cocan spre drumul lui spre casă. Acesta trădează din gesturi o nelinişte aproape continuă, de parcă ar dori să se asigure că nimeni nu-i ia urma. De altfel, acesta se pare că se pricepe destul de bine să depisteze orice astfel de tentativă.

În plus, pare chiar decis să-i ţină la distanţă pe indiscreţi. Sesizează jurnalistul din spatele lui şi în metrou face o mane­vră de a scăpa de însoţitor evitând în ultimul moment plecarea din staţie. Urcă precaut în următorul metrou care soseşte în staţia Izvor (de lângă Palatul Parlamentului).
MARATON PRIN RATB
În cele din urmă, decidem să facem un ade­vă­rat filaj la omul nostru, pentru a-i zădărnici în­căpăţânata suspiciune. Ne postăm în faţa Pa­latului Parlamentului şi-l aşteptăm pe omul nostru să iasă de la muncă. La puţin timp după terminarea şedinţelor din Camera Deputaţilor, Io­nel Cocan trece prin Parcul Izvor şi apoi gră­beşte paşii. Se uită încă o dată în urmă, se asigură repede şi traversează Splaiul Independenţei.

A doua zi dimineaţă, o echipă de reporteri şi fotoreporteri se decide să-l însoţească pe Cocan pe tot traseul de acasă până la muncă şi înapoi. Bărbatul locuieşte într-o casă împărţită în mai multe apartamente din zona Domenii.

Cu câteva minute înainte de ora 7 dimineaţa, Nelu, cum îi spun vecinii, iese din mica curte interioară a imobilului cu o plasă de gunoi pe care o aruncă într-o ghenă şi grăbeşte paşii spre staţia de tramvai. Traversează în fugă pentru a se urca în tramvaiul 20. Se aşază în spatele tramvaiului şi priveşte suspicios pe toată lumea.

Dacă nu am şti pe cine urmărim, am putea crede că omul nostru este un adevărat James Bond: se fereşte de parcă cine ştie ce agenţi secreţi ar vrea să ţină pasul cu el şi să-i dibuiască mişcările. Omul traversează grăbit şi din când în când îşi verifică ceasul de la mână. Vrea să ajungă la timp. Îşi cumpără un ştrudel care să-i ţină de mic dejun şi agaţă un ziar gratuit de pe drum.


CU CD-URI ÎN PARLAMENT
Un detaliu ne sare însă în ochi. Cocan a ieşit din casă ducând în mână nişte CD-uri în coperte de plastic. Acestea seamănă cu CD-urile blank (neînre­gistrate - n.r.) din comerţ. Ionel Cocan intră în Palatul Parlamentului cu acele CD-uri camuflate în ziarul luat de pe drum. Ar putea fi oare folosite CD-urile pentru stocarea unora dintre fişierele audio-video pe care le produce la locul de muncă (înregistrări ale unor şedinţe de comisii)? Toată nervozitatea lui însă nu a fost marcată nici o clipă de obiectele din mână. Se poate înţelege că nu era deloc prima dată când Nelu Cocan avea astfel de dispozitive de stocare la locul de muncă.

×
Subiecte în articol: special inregistrari comisia udrea