x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sunt liberi!

Sunt liberi!

22 Mai 2005   •   00:00

Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci, Ovidiu Ohanesian si Mohamad Munaf, tinuti ostatici in Irak de 55 de zile, au fost eliberati! Cei trei jurnalisti romani si cetateanul american de origine irakiana care ii insotea au fost eliberati, in jurul orei 13:44 si sunt sub controlul autoritatilor romane, a anuntat Presedintia Romaniei.

"Cei trei cetateni romani - Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian - si cetateanul american de origine irakiana Mohammad Munaf se afla, de astazi, 22 mai, incepand cu ora 13.44, sub controlul autoritatilor romane", se arata in comunicatul Presedintiei remis, duminica dupa-amiaza, agentiei MEDIAFAX. Cei patru "sunt teferi si nevatamati si vor fi adusi in tara in cel mai scurt timp", adauga sursa citata.

"Administratia Prezidentiala va informa opinia publica si institutiile media cu privire la momentul sosirii lor in tara", se mai arata in comunicat.

×
Subiecte în articol: observator