Supravietuitorii supravietuitorilor

Dupa 65 de ani, joi, 1 iunie, Cimiti-rul eroilor romani de la Tiganca, Republica Moldova, a fost reinaugu-rat, prin grija Oficiului National pentru Cultul Eroilor.

Dupa 65 de ani, joi, 1 iunie, Cimitirul eroilor romani de la Tiganca, Republica Moldova, a fost reinaugurat, prin grija Oficiului National pentru Cultul Eroilor.

Profanat in timpul regimului sovietic - deasupra mormintelor s-a ridicat un grajd avand la temelie crucile ostasilor-eroi - , cimitirul de la Tiganca a fost reabilitat. In Ziua Inaltarii, romani si basarabeni, veterani de o parte si de alta a Prutului, si-au plecat capetele in rugaciune, ascultand slujba oficiata de Mitropolitul Petru al Basarabiei si Episcopul Casian al Dunarii de Jos. Au fost prezenti ministrul Apararii Nationale din Romania, Teodor Atanasiu, adjunctul ministrului Culturii din R. Moldova, Vladimir Turcanu, precum si Majestatea Sa Regele Mihai si Alteta Sa Principele Radu.

EROII. Intre cei prezenti s-a aflat si generalul de corp de armata Teodor Halic (87 de ani), presedintele Asociatiei Cavalerilor Ordinului "Mihai Viteazul" si prim-vicepresedinte al Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi. In iunie 1941 era sublocotenent, combatant in ceea ce istoria numeste "fortarea Prutului". "Cinci zile si sase nopti, intr-un perimetru restrans, s-au jertfit aici 2.457 de vieti. 1.020 au fost inmormantati la Tiganca, 928 la Cania, 100 la Stoenesti, 41 in curtea bisericii de la Tiganca si multi altii, cate cinci-sase in alte gropi comune. N-o sa uit cifrele astea niciodata. Dealul era rosu si apa Prutului era rosie de sange." Dintre fostii luptatori din acele zile de iunie, au venit la Tiganca doar cativa. Supravietuitorii supravietuitorilor. Si-au onorat camarazii rostindu-le in soapta numele: Ion, Vasile, Petru, Gheorghe, Nicolae. "Le-am rostit numele ca pe o rugaciune", spunea generalul Halic. O ruga aprinsa ca sa nu mai fie in veac parjolul care a fost atunci la Tiganca.

EROI. Pe opt placi de marmura sunt gravate numele a 830 de eroi. Alti 190 raman "eroi necunoscuti"

ORFANUL DE RAZBOI. Se recomanda simplu: "Niculescu, orfan de razboi". In batalia de la "capul de pod de la Tiganca" s-a stins din viata tatal sau, colonelul Gheorghe Niculescu, avansat post-mortem la gradul de general de brigada. Erou al "razboiului reintregirii neamului" (1916-1919), colonelul Niculescu este primul comandant roman mort in cel de al doilea razboi mondial. "Principala calitate a tatalui meu a fost ca ne-a crescut in spirit romanesc." Isi imagineaza un dialog peste timp si prin timpuri pe care azi comandantul Regimentului 12 Dorobanti l-ar purta cu Majestatea Sa Regele Mihai: "Majestate" - ar spune - "la moartea mea nu am rostit nici «mama!», nici «copiii mei!». Ultimele mele cuvinte au fost: «Maiorul Pavlu, la comanda!». Asa am invatat: intai de toate indeplinirea misiunii". Notase in Jurnalul de operatiuni al acelei zile: "Doamne, ajuta-mi sa nu-mi duc regimentul la rusine, ci la Victorie!". Trupul sau a fost transportat la Ploiesti si inmormantat cu onoruri militare in Cimitirul Viisoara, insa mormantul i-a fost spulberat, in 1944, de bombardamentele anglo-americane.

VETERANII. Au venit din Bistrita, de la Iasi, Vaslui sau Bucuresti. Au venit de la Orhei, de la Cahul, de la Chisinau. Ei, veteranii de razboi. Veteranii din razboaie. I-am vazut alaturi, batrani cu parul alb, care au luptat in cel de-al doilea razboi mondial, si oameni inca tineri, cu privirea trista, care au crezut intr-un destin ideal al neamului romanesc atunci cand au pornit spre frontul din Transnistria. Umar la umar, cu aceeasi pietate in suflet, cu aceeasi lacrima in ochi, simtind la fel de romaneste. Onorand impreuna eroii tuturor timpurilor. "Sa ridicam fruntea si sa fim cu dansii, sa ne aducem aminte intotdeauna de camarazii nostri care sad si odihnesc in viata vesnica. Si parastasurile toate sa le facem impreuna, romani si moldoveni" - imi spunea Boris Bacinski (83 de ani), veteran de razboi. Printre cei care gandesc asemeni lui se afla si Igor Burca (85 de ani), care a venit anume la Tiganca pentru a-l revedea pe rege. "Eu cu Regele Mihai m-am intalnit si anul trecut, la Simpozionul Aviatiei, si am vorbit cu dumnealui. Il cunosc de mult, din 1933, de la o intalnire a cercetasilor din liceele romanesti. Ne-am intalnit si in 1945. Simt o mare bucurie ca el traieste si ca este alaturi de noi, veteranii de razboi."

URARE. Intampinat peste Prut cu cuvintele: "Traiasca Regele Basarabiei!"

REGELE. Daca Regele Mihai a fost foarte tacut la ceremonia de inaugurare, o explicatie putem desprinde din cele cateva declaratii pe care le-a acordat presei: "Nu am mai calcat pe acest pamant din 1941 si de aceea sunt foarte tulburat. Multumesc autoritatilor care au facut posibil acest lucru. A fost un prilej de a recunoaste anumite lucruri din trecut". Exista insa si un semn pentru viitor: o fetita din Basarabia s-a apropiat de Regele Mihai ducand cu ea sapte portrete ale Majestatii Sale. L-a rugat sa semneze pe fiecare, urmand sa le dea copiilor din sapte scoli din Basarabia. Neintinata si nestiutoare de doctrine, copila aceasta, prin gestul ei, face loc sperantei ca ne vom accepta istoria comuna…