x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tânăra lovită de o maşină a Ambasadei Rusiei este, în continuare, în comă

Tânăra lovită de o maşină a Ambasadei Rusiei este, în continuare, în comă

22 Oct 2012   •   11:44
Tânăra lovită de o maşină a Ambasadei Rusiei este, în continuare, în comă

Tânăra lovită de un autoturism al Ambasadei Rusiei la Bucureşti se află în continuare în comă, fiind internată la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Bagdasar Arseni. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Alexandru Bica, a declarat, pentru Agerpres, că încă nu se pune problema unei intervenţii chirurgicale, dar tânăra este monitorizată în acest sens.

O tânără a fost rănită, duminică, de un autoturism aparţinând Ambasadei Federaţiei Ruse în România, pe bdul. Camil Ressu din Capitală, la intersecţia cu strada Ilioara.

"Se pare, din primele cercetări, că accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni. Acolo intersecţia nu e semaforizată", a declarat, Ioana Stancu, purtător de cuvânt al Brigăzii de Poliţie Rutieră.

Victima, în vârstă de 16-17 ani, a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni". Ea are un traumatism cranian şi este în comă, a declarat, duminică, locţiitorul medicului şef al SMURD, Manuela Guran.

×