„Dacă ne raportăm la cei care trăiesc din pensia minimă sau la cei ajunși pensionari după ce au lucrat în cooperative agricole, nu putem spune că este o pensie mică", a declarat Barna pentru Digi24, negând că independența justiției ar depinde de pensie.
Vicepremierul a recunoscut statutul special al magistraților, dar a subliniat necesitatea unei abordări realiste: „Pot fi de acord că sunt unici și trebuie să existe o recompensă ieșită din comun, dar nu pot fi de acord că astăzi în România o pensie de 11.000 de lei este o pensie mică".
Referitor la reforma pensiilor speciale, Tanczos Barna a anunțat că aceasta va cuprinde toate categoriile, nu doar magistrații, și că nu vor exista excepții. „Nu cred că ar trebui să existe excepții când toată lumea contribuie la acest efort de a reintra pe un făgaș normal fiscal-bugetar", a precizat el.
Tanczos: Reforma pensiilor magistraților, condiție pentru pachetul 2 de măsuri fiscale
Tanczos Barna declară că pachetul 2 de măsuri fiscale nu poate fi implementat fără reforma pensiilor magistraților, subliniind că nu pot exista excepții când toată lumea contribuie la efortul de redresare economică.
„Nu există pachetul 2 fără reforma pensiilor magistraților. Nu cred că e corect ca atunci când toată lumea contribuie la acest efort de a intra pe un făgaș economic normal, nu ar trebui să existe excepții", a afirmat Tanczos, la Digi 24.
Acesta a explicat că reforma sistemului de pensii pentru magistrați este esențială pentru independența justiției, dar și pentru îndeplinirea obiectivelor din PNRR. Potrivit acestuia, România riscă să piardă milioane de euro dacă nu implementează această reformă.
Tanczos a anunțat că pachetul 2 va fi gata în două săptămâni și că există timp suficient pentru finalizarea textelor privind pensiile speciale prin dialog. El a avertizat că cel mai mare pericol este intrarea țării în categoria „junk", România trecând deja de două ori pe lângă acest risc în 2024.
„Trebuie să coborâm la un deficit spre 7", a precizat Tanczos Barna, subliniind necesitatea reducerii cheltuielilor și eliminării risipei în toate sectoarele.
„Într-un scenariu idealist, cu o creștere economică de 2,5%, fără probleme la graniță, fără cheltuieli suplimentare, poate România ar fi reușit să iasă din acest impas. Dar stelele nu s-au aliniat și am avut multe elemente de risc care s-au transformat în realitate. Avem toate șansele că, odată cu resetarea motoarelor economiei, să mergem într-o direcție bună", a adăugat Tanczos.
(sursa: Mediafax)


