x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Târgul de Sânmedru la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Târgul de Sânmedru la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

22 Oct 2022   •   09:30
Târgul de Sânmedru la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Târgul de Sânmedru - de antichităţi ţărăneşti, la care vor participa aproximativ 40 de colecţionari din toată ţara cu lucruri vechi, de colecţie, se va desfăşura de vineri până duminică, între orele 10,00 şi 18,00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

"Vizitând acest târg, veţi avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria ţărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare şi degradare şi să le reintroducem într-un circuit al civilizaţiei urbane contemporane", transmite MNŢR.

În cadrul târgului de la Muzeul Ţăranului vor putea fi admirate şi cumpărate: piese de costum ţărănesc, ţesături de interior (covoare, ştergare, feţe de pernă şi feţe de masă), icoane pe lemn şi pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe, dar şi mobilier crestat, pictat (lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri), ceramică.

De asemenea, vor fi de "târguit": doniţe, vase din lemn, putinei, căuce, furci şi roţi de tors, fuse, vârtelniţe, felinare, ceasuri, candelabre, piuliţe şi râşniţe de alamă, dar şi publicaţii socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice.

Alături de anticari, Galeria de Artă Ţărănească scoate în curte obiecte care mai de care mai încântătoare: haine de sărbătoare, ştergare din bumbac, scoarţe, lepedeie şi feţe de masă; ploşti, ulcioare, căni, farfurii; obiecte din lemn - linguri, casete, scaune; ouă încondeiate; icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, împletituri şi alte meşteşuguri.

Vizitatorii sunt invitaţi să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească bibliotecile cu publicaţiile muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume ori revista Martor.

Nu vor lipsi prăjiturile, turta dulce, cozonacii şi mierea, dar şi braga sau ţuica ori plantele de leac sau ghivecele cu flori.

Preţul biletului de intrare la târg: adulţi - 12 lei; pensionari - 6 lei; elevi, studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor - 3 lei.
 

×