x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tăriceanu, despre demisia lui Becali din PNL: Îmi displace să vorbesc despre această persoană

Tăriceanu, despre demisia lui Becali din PNL: Îmi displace să vorbesc despre această persoană

12 Feb 2013   •   10:40
Tăriceanu, despre demisia lui Becali din PNL: Îmi displace să vorbesc despre această persoană

Senatorul PNL Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, la România TV, că demisia deputatului Gigi Becali nu reprezintă un prilej de bucurie pentru liberali, ci unul în care ar trebui să caute soluţii ca PNL să nu se mai asocieze cu persoane ca Becali pe viitor. Cât despre costurile de imagine pentru PNL cauzate de şederea lui Becali în partid, Tăriceanu susţine că răspunsul ar trebui să-l dea cel care l-a adus în partid.

Invitat să comenteze demisia lui Becali din PNL , Tăriceanu a răspuns: "Îmi displace să discut despre acest subiect şi această persoană pentru că eu cred că PNL, în virtutea tradiţiei, ţinutei trebuie să se gândească că acest partid s-a construit în jurul unor valori şi principii".

Deşi a avut un duel al declaraţiilor cu Gigi Becali , Tăriceanu a spus că nu sunt motive de bucurie legate de demisia acestuia. "Cred că colegii mei vor avea un moment de reflecţie ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple (...) Nu este o o zi fericită, este o zi amară", a spus Tăriceanu.

Citeşte pe RTV.NET ce spune Tăriceanu despre perioada în care Becali a fost membru al PNL.

×
Subiecte în articol: tariceanu gigi becali demisie