x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tăriceanu o felicită pe Firea pentru primele măsuri privind reducerea poluării

Tăriceanu o felicită pe Firea pentru primele măsuri privind reducerea poluării

14 Aug 2019   •   14:10
Tăriceanu o felicită pe Firea pentru primele măsuri privind reducerea poluării

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, o felicită pe Gabriela Firea, primarul Capitalei, pentru primele măsuri privind reducerea poluării şi arată că este nevoie şi de o campanie de educare şi conştientizare în această privinţă.

"Bravo, Gabriela Firea! Primele măsuri pentru reducerea poluării cauzate de maşini! E primul pas, trebuie mers înainte! Pe lângă acest proiect, pe care ALDE îl va susţine, e nevoie şi de o campanie de educare şi conştientizare privind nevoia reducerii poluării", a scris, miercuri, Tăriceanu pe Facebook.

Primarul general Gabriela Firea a anunţat miercuri introducerea în dezbatere publică a unui proiect care prevede achiziţionarea unei viniete pentru toate autoturismele care intră în Capitală, dar nu sunt înmatriculate în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov.

De asemenea, nu va fi permis accesul în zona centrală a oraşului pentru maşinile non-Euro, Euro 1 şi Euro 2. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Călin Popescu-Tăriceanu