x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tatăl celebrei cântăreţe Inna, propus pentru trimitere în judecată sub acuzaţia de ucidere din culpă

Tatăl celebrei cântăreţe Inna, propus pentru trimitere în judecată sub acuzaţia de ucidere din culpă

13 Ian 2012   •   12:40
Tatăl celebrei cântăreţe Inna, propus pentru trimitere în judecată sub acuzaţia de ucidere din culpă

Georgic Apostoleanu, de 54 de ani, din Neptun, Mangalia, a fost implicat intr-un grav accident rutier soldat cu decesul unei persoane. Potrivit unor surse bine informate, Georgic Apostoleanu este tatal celebrei cantarete Elena Alexandra Apostoleanu cunoscuta si sub apelativul 'Inna', potrivit mangalia.tv

Politistii de la Rutiera spun ca vinovat de producerea tragediei rutiere se face chiar Georgic Apostoleanu, tatal Innei, care nu a pastrat distanta regulamentara in mers. Pe numele barbatului a fost deschis un dosar de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa, in prezent acesta aflandu-se in atentia procurorilor Parchetului de pe langa Judecatoria Mangalia. Politistii rutieri au inaintat cauza procurorilor cu propunere de trimitere in judecata sub acuzatia de ucidere din culpa.

In urma cercetarilor specifice, politistii de la Rutiera Constanta au stabilit ca Georgic Apostoleanu, de 54 de ani, din Neptun, Mangalia, a condus, pe data de 13 august 2009, un automobil marca Dacia, model 1310, pe drumul national 39, avand sensul de deplasare dinspre Constanta catre Mangalia. La iesire din localitatea 23 August, aproape de 'curba mortii', Georgic Apostoleanu nu a observat un moped condus de Traian Preoteasa, care circula in fata sa, in aceeasi directie de deplasare si pe care l-a lovit. In urma accidentului a rezultat initial vatamarea corporala grava a mopedistului, care ulterior a decedat la spital. La scurt timp dupa eveniment, pe numele lui Apostoleanu a fost deschis un dosar de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa. In urma cu scurt timp, politistii rutieri au inaintat cauza procurorilor Parchetului de pe langa Judecatoria Mangalia cu propunere de trimitere in judecata sub acuzatia de ucidere din culpa. Dupa cum aratam si mai sus, potrivit unor surse bine informate, Georgic Apostoleanu este tatal celebrei cantarete Elena Alexandra Apostoleanu cunoscuta si sub apelativul 'Inna'.

×