Premierul Tăriceanu a anunţat astăzi, la Titu, unde a vizitat Centrul de încercări automobile, că Guvernul ar putea majora taxa auto pentru maşinile second hand, informează Agerpres.
''Mâine (joi - n.r.) s-ar putea să luăm în discuţie în şedinţa de Guvern majorarea taxei auto existente la vehiculele de ocazie'', a spus Tăriceanu. În ceea ce priveşte eliminarea taxei de poluare pentru maşinile noi cu euro 4, Tăriceanu a spus că încă nu a primit un răspuns de la Comisia Europeană, dar a subliniat că acela nu va fi ''un răspuns de condiţionare'' referitoare la decizia Executivului de a suspenda pe o perioadă de un an această taxă. ''Nu este un răspuns de condiţionare, eu am făcut doar o informare'', a precizat premierul. Guvernul anunţase suspendarea taxei auto de la 1 decembrie 2008 până la 31 decembrie 2009. Ulterior, premierul a declarat că măsura se va aplica de la 15 decembrie, după ce se va primi un răspuns de la Comisia Europeană.
Tăriceanu a arătat, în informarea transmisă CE, că decizia de suspendare are drept scop salvarea industriei de automobile de la noi şi păstrarea locurilor de muncă.
Citește pe Antena3.ro