x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Taximetrist de la Aeroportul Henri Coandă, amendat pentru că a refuzat să preia un pasager

Taximetrist de la Aeroportul Henri Coandă, amendat pentru că a refuzat să preia un pasager

de Redacția Jurnalul    |    11 Iul 2025   •   10:37
Taximetrist de la Aeroportul Henri Coandă, amendat pentru că a refuzat să preia un pasager

Un taximetrist de la Aeroportul Henri Coandă a fost amendat cu 500 lei și i-a fost reținut atestatul profesional după ce a refuzat să preia un pasager, invocând că este „a doua mașină la rând".

Incidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în timpul unei acțiuni de control al polițiștilor de la Transporturi Aeriene.

În timp ce un polițist controla un taxi din stația amenajată pentru acest tip de transport din zona terminalului Sosiri, a fost informat că un alt taximetrist a refuzat să preia un pasager. Motivul invocat a fost că este a doua mașină la rând, iar regulile nu permit plecarea din rând.

Polițiștii l-au amendat imediat cu 500 de lei pentru refuzul de a prelua o cursă. Totodată, a fost luată măsura complementară de reținere a atestatului profesional al taximetristului respectiv.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: taxi amenda pasager