x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Teoria ghețușului, după accidentele în lanț

Teoria ghețușului, după accidentele în lanț

17 Noi 2016   •   18:49
Teoria ghețușului, după accidentele în lanț

Un nou accident în lanț s-a produs ieri dimineață pe Autostrada Soarelui, după cel de la începutul lunii, survenit în condiții de ceață și în care patru persoane și-au pierdut viața iar peste 50 au fost rănite. Miercuri a fost, de fapt, un dublu accident în lanț la kilometrul 11, atât pe sensul spre Capitală cât și pe cel spre Constanța.

În total, 16 autovehicule au fost implicate și patru persoane au fost rănite. Potrivit Brigăzii Rutiere, accidentele s-au produs pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul alunecos.

Administraţia Naţională de Meteorologie a explicat de ce nu a emis o avertizare: a fost vorba de ghețuș, și nu de polei!

„Poleiul apare în momentul în care avem precipitaţii şi care, ulterior, îngheaţă pe o suprafaţă şi formează un strat de gheaţă. În cazul accidentului din această dimineaţă (miercuri - n.r.) de pe A2 a fost vorba despre gheţuş, acesta formându-se la temperaturi scăzute pur şi simplu, din cauza brumei de exemplu. Administraţia Naţională de Meteorologie nu avea de ce să trimită atenţionări de gheţuş, pentru că nu dăm aşa ceva. Dacă ar fi să emitem atenţionare de gheţuş, ar însemna să o publicăm azi şi să expire la primăvară, iar asta nu are nicio logică", a explicat Florinela Georgescu, director executiv al ANM.

×