x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tibor Selymes, accident soldat cu rănirea a patru militari la Timişul de Sus

Tibor Selymes, accident soldat cu rănirea a patru militari la Timişul de Sus

15 Ian 2012   •   07:11
Tibor Selymes, accident soldat cu rănirea a patru militari la Timişul de Sus

Fostul fotbalist Tibor Selymes a fost implicat duminica dimineata intr-un accident rutier, in localitatea brasoveana Timisul de Sus, informeaza Romania TV. Accidentul, provocat de masina in care se afla Selymes, s-a soldat cu patru raniti, dintre care unul se afla in stare grava si este operat la Spitalul Judetean Brasov.

Accidentul s-a produs in jurul orei 6, pe DN 1. Un autoturism BMW se deplasa dinspre Predeal spre Brasov si, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de mers, a intrat pe contrasens si a lovit frontal un alt autoturism, marca Hyunday, care circula regulamentar si in care se aflau patru militari care se indreptau spre serviciu, spre Breaza. Unul dintre ei, soferul, a fost ranit grav si a ramas prins intre fiarele contorsionate si a fost nevoie de interventia unui echipaj de descarcerare.

Fostul international roman Tibor Selymes se afla in autoturismul care a provocat accidentul, insa se pare ca nu el se afla la volan, ci o femeie, care a si fost dusa la spital pentru recoltarea de probe biologice. Potrivit martorilor, Tibor Selymes ar fi fost plin de sange, dar a disparut rapid de la locul accidentului. Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Brasov, Ciprian Sfreja, la fata locului au intervenit trei echipaje SMURD, unul de la Ambulanta si unul de la descarcerare. Pompierii de la descarcerare au reusit sa-l scoata pe soferul masinii in care se aflau militarii aproape o ora si jumatate, iar apoi acesta a fost transportat la spital, unde a fost bagat de urgenta in operatie, din cauza politraumatismelor suferite.

Claudiu Tamarjan, seful Politiei Rutiere Brasov, a declarat ca soferul care a provocat accidentul se va alege cu dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.

×
Subiecte în articol: accident tibor selymes