Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Caraș-Severin, împreună cu procurorii DIICOT Caraș-Severin, au făccut șapte percheziții la persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii de contrabandă, constând în colectarea, deţinerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandã sau sunt destinate săvârşirii acesteia. În sarcina uneia dintre persoanele în cauză s-a reținut și comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Din cercetările efectuate a reieșit că, pe parcursul anului 2024, în județul Timiș, ar fi fost constituit și ar fi acționat un grup infracțional organizat, specializat în contrabanda cu ţigarete, constituit pe două paliere, de aprovizionare și de distribuție.
Potrivit anchetatorilor, trei bărbați (sprijiniți de alte persoane) s-ar fi aprovizionat cu țigarete de contrabandă, urmând ca acestea să fie distribuite fie de la locațiile de depozitare, fie în anumite locuri de întâlnire, prin predare personală.
În urma celor 7 de percheziții efectuate luni au fost descoperite și ridicate peste 5.250.000 de țigarete fără timbru fiscal, estimate la peste 750.000 de euro.
Țigările erau ascunse într-un imobil și o remorcă frigorifică.
De asemenea, s-au mai găsit 48 de cartușe calibru 9 mm, precum și alte mijloace de probă.
La aceeași dată, procurorii DIICOT au dispus reținerea a două persoane, iar marți a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă acestora, pentru 30 de zile.
(sursa: Mediafax)