x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tîlvar, după sosirea avioanelor AWACS: România și Aliații sunt în siguranță

Tîlvar, după sosirea avioanelor AWACS: România și Aliații sunt în siguranță

de Redacția Jurnalul    |    17 Ian 2023   •   15:21
Tîlvar, după sosirea avioanelor AWACS: România și Aliații sunt în siguranță
Sursa foto: Hepta

Avioanele AWACS au ajuns la București, de unde vor transmite NATO informații despre orice mișcare tactică și operațională de la granița Alianței, transmite ministrul Apărării, Angel Tîlvar: „România și Aliații sunt în siguranță”.

„Avioanele de supraveghere AWACS (Airborne Warning and Control System) au ajuns la București, de unde vor transmite NATO informații despre orice mișcare tactică și operațională de la granița Alianței. În contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, NATO va monitoriza activitatea militară pe flancul estic, cu ajutorul aeronavelor AWACS. România și Aliații sunt în siguranță”, scrie pe Facebook Angel Tîlvar.

Avioanele AWACS (Airborne Warning and Control System) au ajuns marți în România și vor fi folosite pentru supravegherea teritoriului NATO.

Avioanele AWACS fac parte din Forța Aeropurtată a NATO de Avertizare Timpurie și Control și au baza în Germania. Conform programului anunțat săptămâna trecută de autoritățile române, avioanele vor ateriza la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.

Potrivit MApN, ca răspuns la agresiunea ilegală a Rusiei în Ucraina, NATO a sporit prezența aeriană în flancul estic al Alianței cu avioane de luptă, avioane de supraveghere și avioane cisternă.

Din februarie 2022, aeronavele AWACS au efectuat patrule regulate în estul Europei și în regiunea Mării Baltice pentru a urmări avioanele rusești în apropierea granițelor NATO.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Angel Tîlvăr nato