x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Titularii de carnete TIR care folosesc aplicația TIR-EPD, prioritate la vămile Albița și Siret

Titularii de carnete TIR care folosesc aplicația TIR-EPD, prioritate la vămile Albița și Siret

de Redacția Jurnalul    |    28 Iun 2024   •   23:30
Titularii de carnete TIR care folosesc aplicația TIR-EPD, prioritate la vămile Albița și Siret

Titularii de carnete TIR care folosesc aplicația TIR-EPD vor avea prioritatela birourile vamale de frontieră Albița și Siret, a anunțat vineri Autoritatea Vamală Română.

„Înțelegem implicațiile timpilor de așteptare la frontieră asupra activității trasportatorilor rutieri, de aceea am fost și suntem în permanență deschiși pentru un dialog constructiv în acest sens. Ca urmare a discuțiilor de azi, am stabilit că începând cu data de 1 august 2024, în cadrul unui proiect pilot inițiat de autoritatea vamală, titularii de carnete TIR care folosesc aplicația TIR-EPD, pentru predeclararea electronică, vor putea să folosească artera dedicată AEO și camioanelor goale la birourile vamale de frontieră Albița și Siret”, a declarat preşedintele Autorității Vamale Române, Marcel Mutescu, în urma unei întâlniri avute cu transportatorii.

„Preconizăm ca acest proiect pilot să fie implementat până la sfârșitul anului, după care vom evalua rezultatele și vom decide asupra necesității extinderii acestei facilități și la celelalte birouri vamale”, a completat președintele AVR.

Totodată, reprezentanții autorității vamale reamintesc procedurile vamale simplificate care pot fi utilizate de către transportatori, cum ar fi posibilitatea de declarare prealabilă a informațiilor necesare efectuării analizei de risc specifice.

De asemenea, președintele AVR a informat participanții la întâlnire despre instituirea Programului Multianual de Modernizare și Dezvoltare a Infrastructurii Vamale pentru perioada 2025-2030, cu un buget de maxim un miliard de lei, bani care vor fi folosiți pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii specifice aflate în administrarea autorității vamale, pentru consolidarea capacității instituționale în combaterea fraudelor vamale, evaziunii fiscale, contrabandei, traficului de droguri și/sau de substanțe stupefiante.

În cadrul discuțiilor au fost prezentate, de asemenea, principalele proiecte de modernizare de care au beneficiat deja o parte din birourile vamale de la frontierele de nord și est, repectiv Siret, Albița, Sculeni și Giurgiulești, inclusiv dotarea acestora cu sisteme de scanare cu raze X. A fost subliniată totodată strânsa cooperare dintre autoritățile din România și Republca Moldova, amintindu-se, în acest context și beneficiile controlului coordonat care se efectuează pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Albița (România) – Leușeni (Republica Moldova), pe sensul de intrare în țara noastră.

Participanții au anunțat că vor continua să monitorizeze situația din punctele de trecere a frontierei și vor avea întâlniri periodice pentru coordonarea provocărilor legate de activitatea transportatorilor rutieri.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: carnete tir albiţa