x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Titularizare - Nota 10, numai 38 de profesori

Titularizare - Nota 10, numai 38 de profesori

de Eugenia Mihalcea    |    26 Iul 2005   •   00:00

Cadrele didactice care au sustinut saptamana trecuta examenul de titularizare au promovat in proportie de 83,26%, conform datelor furnizate de Ministerul Educatiei si Cercetarii.

La concurs au participat 35.680 de profesori, reprezentand 73,38% din numarul celor inscrisi (48.618).

Astfel, 6.332 au luat note intre 1 si 4,99 si au fost respinsi, 38,39% au avut note intre 5 si 6,99 iar note intre 7 si 9,99 - 14.408. Numarul total al notelor de 10 a fost de 38. Repartizarea candidatilor care au obtinut cel putin nota sau media 7 se va face computerizat in doua etape: intre 27 si 29 iulie 2005 - repartizarea computerizata pe posturile vacante titularizabile a candidatilor participanti la concurs care au obtinut minim nota 7,00, la nivelul judetului, iar intre 30 si 31 iulie 2005, va avea loc repartizarea computerizata pe posturi vacante a candidatilor participanti la concurs care au obtinut minim nota 7,00 din alte judete.

×
Subiecte în articol: observator