x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Toamna barocă la Avrig

Toamna barocă la Avrig

de Diana Scarlat    |    07 Oct 2012   •   17:33
Toamna barocă la Avrig

Cu flori şi costume de poveste, cu baroni şi baronese, conţi şi contese, muzică barocă şi artişti de toate felurile, oraşul Avrig sărbătoreşte în aceste zile "Toamna barocă”.

Puţini ştiu că actualul oraş Avrig a reprezentat un loc deosebit pentru viaţa culturală a imperiului austroungar, iar baronul Samuel von Brukenthal şi-a construit aici reşedinţa de vară, replică a palatului Brukenthal din Sibiu, cunoscută şi sub denumirea de "oranjerie”, pentru grădinile sale pline de pomi exotici.

Îndrăgostit de oraşul său, actualul primar, Arnold Klingeis, a transformat ruinele vechiului palat într-un nou loc de refugiu şi distracţie pentru toţi cei atraşi de poveştile locului, de artă şI, în general, de viaţa culturală din inima ţării. Aşa se face că Festivalul "Toamnă barocă la Avrig” a ajuns la cea de-a patra ediţie, în grădinile vaste ale fostei reşedinţe de vară a baronului Samuel von Brukenthal, unde s-au bucurat de frumuseţea locului şi de culorile toamnei cele câteva sute de participanţi.

Ediţia din acest an a manifestării a fost inclusă în cadrul proiectului european "CultTour - Patrimoniu cultural ca punct de interes major în dezvoltarea turismului sustenabil”, un proiect finanţat de Comisia Europeană, prin Programul de Cooperare Teritorială Sud-Estul Europei. Cu ocazia acestei manifestări, proiectul CultTour pune în lumină grădina culturală din fostul domeniu al lui Samuel von Brukenthal, definind şi formând astfel Avrigul ca destinaţie turistică atractivă, de interes internaţional, în scopul integrării oraşului în arealul turismului durabil european. "Vreau să iubească toată lumea oraşul Avrig, pentru că acest loc a fost iubit de foarte mulţi înaintaşi ai noştri. Vreau să le arăt tuturor că oraşul Avrig are ce oferi lumii întregi şi că va fi mereu un loc deosebit. Aş vrea să iubească toată lumea Avrigul, aşa cum îl iubesc eu”, a mărturisit Arnold Klingeis, primarul oraşului, care a devenit cunoscut pentru operatorii de turism din toată lumea, nu doar din Europa, mai întâi pentru ridicarea hotelului de gheaţă de la Bâlea Lac, în 2005, apoi, după mai mulţi ani de succes, s-a hotărât să investească şi în promovarea oraşului Avrig, al cărui primar a devenit cu cinci ani în urmă. 
Organizatorii toamnei baroce şi-au propus să promoveze prin această manifestare anuală Avrigul, care reprezintă singurul complex baroc de acest fel din România şi din sud-estul Europei.

Participanţii au fost invitaţi sâmbătă seara la balul baroc de la reşedinţa de vară a baronului lui Samuel von Brukenthal, în ţinută obligatorie în stil baroc, pentru a gusta în totalitate evenimentul. Până la bal, vizitatorii oranjeriei s-au putut delecta cu evenimente culturale precum vernisajul unei expoziţii de pictură, concerte de muzică barocă, spectacol ecvestru sau dans de societate.

×