x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tokes: Constituţia României nu este Sfânta Scriptură

Tokes: Constituţia României nu este Sfânta Scriptură

30 Iul 2010   •   00:00
Tokes: Constituţia României nu este Sfânta Scriptură

Vicepreşedintele Parlamentului European a declarat că nu înţelege "isteria" creată după nişte "afirmaţii nevinovate" ale sale şi că nu vede o problemă în modificarea Constituţiei în favoarea autonomiei Ţinutului Secuiesc, întrucât legea fundamentală "nu este Sfânta Scriptură".



Tokes Laszlo a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea, că este sigur că, dacă toţi maghiarii din România îşi unesc forţele, vor obţine autonomia Ţinutului Secuiesc.

"Trebuie o cooperare deplină între forţele politice maghiare. Totodată, contăm pe sprijinul Ungariei şi al vieţii politice din exterior, deoarece autonomia este o instituţie acceptată în lumea democratică", a declarat Tokes, potrivit Mediafax.

Vicepreşedintele PE a spus că nu înţelege "isteria" creată după nişte "afirmaţii nevinovate", adică acelea făcute de el la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad referitoare la obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc.

"Chiar românii au luptat în mod înverşunat pentru dobândirea autonomiei în Imperiul Habsburgic. Probabil, amnezia istorică i-a făcut să uite aceste lupte nobile duse în urmă cu 100-130 de ani", a comentat Tokes.

Totodată, europarlamentarul a declarat că, în demersurile pentru autonomie, mizează şi pe sprijinul politicienilor români, pe acei "politicieni luminaţi şi democraţi" care îşi dau seama că autonomia ar fi un factor de stabilitate.

"E trist că la 20 de ani după căderea regimului Ceauşescu încă se poate crea o atmosferă atât de duşmănoasă, naţional-şovinistă", a afirmat el, completând că aceste atacuri se îndreaptă nu numai împotriva sa, ci şi împotriva drepturilor democratice colective ale comunităţii maghiare, a preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului PDL.

Tokes susţine în continuare autonomia Ţinutului Secuiesc, spunând că "e clar că se va respecta Constituţia României", dar consideră că legea fundamentală trebuie modificată.

"Constituţia nu este Sfânta Scriptură. Constituţia se schimbă, noţiunile se schimbă, democratizarea avansează. Vom reuşi, dacă nu vom da înapoi", a spus Tokes.

Cât despre implicarea UDMR în acest demers, vicepreşedintele PE a declarat că "nomenclatura UDMR are un discurs politic duplicitar", făcând propagandă pentru autonomie în preajma alegerilor, dar uitând ulterior de această problemă.

Întrebat dacă va încuraja mitingurile stradale în vederea obţinerii autonomiei, cum s-a putut înţelege după declaraţiile sale de la Băile Tuşnad, Tokes a răspuns că în primă fază susţine forumurile pe această temă.

"Treptat, se pot pune în folosinţă diferite instrumente politice, dar deocamdată suntem la nivelul liberei exprimări. Este mare lucru că este loc pentru discuţii despre autonomie", a conchis el.

Vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes declara, în 22 iulie, la Universitatea de Vară "Tusvanyos", că, dacă o microregiune precum Kosovo şi-a dobândit autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil şi în Ţinutul Secuiesc, iar, dacă va fi nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă.

"Trebuie să ieşim în stradă dacă este nevoie. Dacă trebuie, secuimea are nevoie de un model de tip catalan, dar în acel moment nu veţi mai fi la guvernare (UDMR - n.r.), pentru că am manifesta împotriva voastră", afirma Tokes.

A doua zi, Tokes a lansat o chemare către toate comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic să continue lupta pentru obţinerea autonomiei. "Lansez o chemare către comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic să revitalizăm cooperarea organizaţiilor care ne reprezintă interesele şi să mergem mai departe cu lupta noastră pentru obţinerea autonomiei", spunea Tokes.

Chiar românii au luptat în mod înverşunat pentru dobândirea autonomiei în Imperiul Habsburgic. Probabil, amnezia istorică i-a făcut să uite aceste lupte nobile duse în urmă cu 100-130 de ani", a comentat Tokes.

×
Subiecte în articol: observator