x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trafic închis la frontiera cu Bulgaria prin Giurgiu şi Vama Veche din cauza ninsorii

Trafic închis la frontiera cu Bulgaria prin Giurgiu şi Vama Veche din cauza ninsorii

20 Dec 2012   •   10:55
Trafic închis la frontiera cu Bulgaria prin Giurgiu şi Vama Veche din cauza ninsorii

Autorităţile bulgare au oprit joi traficul pentru toate categoriile de vehicule prin punctele de trecere a frontierei Giurgiu şi Vama Veche din cauza ninsorii.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile autorităţile bulgare au luat măsura interzicerii intrării pe teritoriul acestei ţări, dinspre România, a tuturor categoriilor de vehicule, prin punctele de trecere a frontierei Giurgiu şi Vama Veche.

Iniţial miercuri seara autorităţile bulgare au suspendat temporar circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone până la îmbunătăţirea condiţiilor meteo pe drumurile din 15 judeţe din Republica Bulgaria.

Poliţia rutieră română a luat aceeaşi măsură a restricţionării temporare a traficului greu miercuri seara în judeţele Constanţa, Călăraşi şi Giurgiu pe DN5, DN39, DN38 şi DN3 pentru a evita blocarea punctelor de trecere a frontierei Giurgiu, Vama Veche, Negru Vodă şi Silistra.

×