Traficul rutier pe DN 7 Ramnicu Valcea - Sibiu se va desfasura cu restrictii, timp de trei saptamani, incepand de maine, intre orele 8.00 si 17.00, din cauza unor lucrari de curatire a versantilor de bolovani pentru a preveni caderea acestora pe sosea.Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Judetean de Politie Valcea, circulatia rutiera va fi inchisa temporar, in reprize de circa 15 minute, urmand sa fie reluata pana la defluirea traficului.
'Incepand de marti, pe DN 7 (E 81), in judetul Valcea, intre km 198+700 m si 237, se executa lucrari de curatire a versantilor de bolovani pentru a preveni caderea acestora pe partea carosabila,motiv pentru care pe acest tronson de drum, se instituie restrictii de circulatie cu respectarea semnalizarilor in vigoare. Astfel, circulatia rutiera va fi inchisa temporar, in reprize de circa 15 minute, urmand sa fie reluata pana la defluirea traficului. Restrictiile de circulatie se aplica pentru o perioada de aproximativ trei saptamani, in intervalul orar 8.00 - 17.00', a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Valcea, subinspector Alina Teodorescu.