x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Traian Băsescu, după trei ore de audieri la DNA: Am fost martor la o comisie rogatorie

Traian Băsescu, după trei ore de audieri la DNA: Am fost martor la o comisie rogatorie

09 Noi 2018   •   14:07
Traian Băsescu, după trei ore de audieri la DNA: Am fost martor la o comisie rogatorie

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost auditat, vineri, mai bine de trei ore, de procurorii anticorupţie, în calitate de martor într-un dosar. 

La ieşirea din sediul DNA, Traian Băsescu a declarat că a fost audiat în calitate de martor într-o comisie rogatorie. ''Am fost martor la o comisie rogatorie'', a spus Băsescu. 

El nu a dat însă alte detalii legate de această comisie şi de ţara care a solicitat informaţii prin această metodă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: traian basescu