x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei spitale noi vor fi construite la Timișoara, Lugoj și Arad

Trei spitale noi vor fi construite la Timișoara, Lugoj și Arad

de Redacția Jurnalul    |    31 Mar 2023   •   11:30
Trei spitale noi vor fi construite la Timișoara, Lugoj și Arad
Sursa foto: Lucian Alecu

Au fost semnate contractele pentru construirea a trei spitale: Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, Spitalul Municipal din Lugoj și o nouă maternitate în Arad, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Potrivit acestuia, măsura este un pas important pentru sistemul medical din Banat.

„Astăzi semnăm contractele de finanțare. În spatele lor sunt și sumele integrale pentru finanțarea acestor trei obiective de investiții: Institutul Regional de Oncologie Timișoara, Spitalul Municipal din Lugoj, iar în județul Arad o nouă maternitate. Sunt 2,5 miliarde de lei pentru aceste trei obiective: jumătate la Institutul Oncologic din Timișoara și jumătate la celelalte două obiective. Cu siguranță ele se vor finaliza”, a spus ministrul.

Finanțarea de 2,5 miliarde de lei este realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Rafila constructie spitale noi

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: spitale noi construite lugoj arad timisoara