x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Trenuri întârziate, după o cădere de tensiune pe calea ferată

Trenuri întârziate, după o cădere de tensiune pe calea ferată

Publicat la 01 Iun 2021 10:07 Modificat la 01 Iun 2021 10:07
Trenuri întârziate, după o cădere de tensiune pe calea ferată
Victor Stroe

Mai multe trenuri au avut întârzieri marți dimineața, după ce pe relația Ciolpani - Gălățeni - Olteni - Rădoești a avut loc o cădere de tensiune.

Potrivit CFR SA, marți dimineața, între orele 6.05 și 8.18, pe relația Ciolpani - Gălățeni - Olteni - Rădoești, între București și Roșiori, a fost lipsă de tensiune în linia de contact.

Specialiștii au intervenit pentru remedierea problemelor, iar de la 8.20 s-a reluat circulația în condiții normale.

Întârzierile înregistrate în circulația trenurilor sunt cuprinse între 40 și 135 de minute, a mai transmis compania.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: trenuri intarziate