x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trenurile îşi reduc viteza cu 30%, din cauza caniculei

Trenurile îşi reduc viteza cu 30%, din cauza caniculei

07 Iul 2015   •   12:35
Trenurile îşi reduc viteza cu 30%, din cauza caniculei
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă se va reduce, pe anumite secţii, cu 20-30 km/h faţă de viteza normală de circulaţie, pe durate bine determinate, din cauza caniculei, informează CFR SA.

'Măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşesc limitele normale, este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar şi, de asemenea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată. Este important de menţionat că în perioada de caniculă temperaturile înregistrate la nivelul şinei depăşesc 50-55 de grade C. În astfel de perioade caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară, însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şina ( etc.) iar, în timpul zilei, viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă se reduce cu 20-30 km/h faţă de viteza normală de circulaţie de pe secţiile respective, pe durate bine determinate, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă', se menţionează într-un comunicat al CFR SA.

Judeţele unde se va aplica această măsură sunt Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, unde au fost anunţate temperaturi de peste de 38-39 de grade, Bucureşti şi alte 32 de judeţe, unde se vor înregistra temperaturi de 35-37 de grade şi disconfort termic accentuat.

Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA, companie care administrează infrastructura feroviară publică, desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

×
Subiecte în articol: trenuri canicula