x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tribunalul Bucureşti a anulat Planul Urbanistic General

Tribunalul Bucureşti a anulat Planul Urbanistic General

25 Iun 2022   •   11:24
Tribunalul Bucureşti a anulat Planul Urbanistic General

Tribunalul Bucureşti a anulat hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti prin care a fost aprobat Planul Urbanistic General al Capitalei, scrie Antena3.

Decizia nu este definitivă.

"Admite acţiunea. Anulează HCGMB nr. 269/21.12.2000, emisă de către instituţia pârâtă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Bucureşti", prevede anunţul publicat pe pagina portal.just.ro.

Procesul a fost intentat în martie 2018 de către Carmen Speranţa Tomescu. Pârâţi sunt Consiliul General al Capitalei şi primarul general. Obiect procesului îl constituire anularea hotărârii de Consiliu General prin care a fost aprobat PUG-ul Capitalei împreună cu studiile de fundamentare.

×