x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tulcea: Patru ucraineni au vrut să intre în România cu teste PCR false

Tulcea: Patru ucraineni au vrut să intre în România cu teste PCR false

16 Ian 2022   •   09:50
Tulcea: Patru ucraineni au vrut să intre în România cu teste PCR false

Patru cetățeni din Ucraina au încercat sâmbătă să intre în România cu teste PCR false.

Potrivit Poliției de Frontieră, la Punctul de Trecere Isaccea s-au prezentat sâmbătă după-amiaza patru cetățeni ucrainieni, toţi bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani, pasageri într-o mașină.

Aceștia au prezentat la control teste PCR cu rezultate negative pentru Covid.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor prezentate, la solicitarea reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Tulcea, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând faptul că documentele în cauză nu sunt autentice.

Cele patru persoane au recunoscut că testele sunt false, scopul principal fiind acela de a evita carantina pe teritoriul României.

Polițiștii continuă cercetările pentru uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată. La finalizarea acestora vor fi dispuse măsurile legale.

Cele patru persoane nu au mai intrat in România, întorcându-se în Ucraina.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: teste false