Patru turişti care au rămas blocaţi, sâmbătă după-amiază, pe un traseu foarte periculos din Masivul Bucegi au fost recuperaţi şi duşi la refugiul Salvamont după o operaţiune care a durat 20 de ore, în condiţiile în care pe munte este gheaţă, vântul bate cu putere, iar vizibilitatea este extrem de redusă din cauza ceţii şi a lapoviţei.
Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, cei patru turişti sunt din Bucureşti, respectiv o femeie de 22 de ani şi trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 35 de ani, şi au rămas blocaţi în Valea Morarului, în zona unei săritori.
Haiduc a explicat că zona este foarte periculoasă, întrucât pe munte este gheaţă, astfel că cei patru nu au putut să înainteze şi nici să se întoarcă.
Salvatorii montani au plecat sâmbătă, în jurul orei 18,00, pentru a-i recupera pe turişti, operaţiunea, care a fost extrem de dificilă, încheindu-se după 20 de ore.
Acţiunea de salvare a fost îngreunată de condiţiile meteorologice de pe munte, respectiv ceaţă, vânt puternic şi lapoviţă, de vizibilitatea foarte scăzută, dar şi de prezenţa stratului de gheaţă, a precizat Gheorghe Haiduc.
Cei patru turişti se află acum la refugiul Salvamont Buşteni, situat la Cota 2.200, de unde vor fi coborâţi de salvatorii montani în staţiune.
Sursa: AGERPRES